Blogul lui Veaceslav
·
Un jet de flăcări izbitor
Ţâşneşte dureros de iute,
Amurgul ţipă vibrator.
Seminţe, raze concepute.
Pământul fierbe roş de sânge,
Lumina înfloreşte moarte…
Se stinge zarva, clipa plânge…
Dispare încă mai departe…
A fost în gol, doar golul este,
A rupt din umbră – s-o lărgească,
Venise după, nu e peste…
Ce mult a vrut să putrezească!
Lumina infloreste moarte… moartea intunericului si a raului… 🙂
ApreciazăApreciază
Corect! Asta e lumina, existenţa – moarte, rău. Dacă a înflorit – ai de suferit!
ApreciazăApreciază
Sigur, se zice ca este foarte periculos sa traiesti…. cine traieste – moare!
ApreciazăApreciază
Buna tentativa de a ne aminti cum va fi sfirsitul umanitatii, daca vei continua sa scrii asa gen de poezii, voi crede ca sfisitul e mai aproape decit cum pare si va fi mult mai dur decit se zice.
„Pamintul fierbe ros de singe”…. ma infricoseaza versul acesta!
ApreciazăApreciază
Într-adevăr! Nici nu-ţi imaginezi cât e de aproape! Înfricoşător? Depinde cât va dura sfârşitul… 🙂
ApreciazăApreciază
Poezia e creata pentru a ne face viata mai dulce si roz, nu pentru a ne duce in disperare…. totusi nu e chiar atit de rau sa traiesti in minciuna sau macar sa incerci sa nu te lasi influentat de tot nimicul din jur.
ApreciazăApreciază
Clar…. preferi să te amăgeşti. Nici eu nu prea am de câştigat, dar prefer să fiu sincer cu mine şi ceilalţi, adică mai puţin perfid. În privinţa poeziei, greşeşti amarnic! Spune-i dadaistului ce e poezie şi o să râdă de tine, spune-i expresionistului, clasicului, romanticului etc. şi ai să vezi câte răspunsuri vei obţine!
ApreciazăApreciază
Nici un mincinos nu rămâne mult timp nedescoperit.
Menander
Dinaintea unui om care minte lumea se dă înapoi ca dinaintea unui şarpe.
Ramayana
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
ABSURD 
Lasă un comentariu