6 mart.
De ce există Dumnezeu?
De ce e Cel ce este?
De ce a vrut să fie El,
Să aibă o poveste?
De ce există tot ce e,
În frunte cu un Tată?
De ce creează zări și cer,
Ce nu trec niciodată?
De ce să fii, ca să nu pieri,
Să faci, ca să existe?
De ce să stăpânești pe veci
Lumini și ametiste?
De ce văzduh, de ce pământ,
De ce solide stele?
De ce ființe, de ce duh,
Iubire și castele?
De ce cuvânt, de ce tăceri,
De ce porunci și moarte?
De ce nălțări, de ce căderi,
De ce iertare foarte?
8 dec.
Am stele mici în minte și în piept,
Sunt licăriri: albastre, verzi, gălbui.
Am stele mici în inimă și-n gât.
Steluțe moi ca iarba și ca visul
Mă încălzesc și-mi cântă susurând.
Dar am și stele negre și stridente,
Sunt reci și săgetează-ntristător.
Am unele fierbinți și ard intens,
În pâlpâitul lor nimicitor.
În sânul meu e-un cer fără de margini,
Lumini și umbre, hău și-nfățișări.
Am raze vii în gând și în simțire,
Sunt amintiri, dorințe și visări.
Fâșii eterne, șterse, fragmentate.
Sunt transparent și răspândesc lumini;
Ființa mea e curcubeu și zare,
E noapte densă, zori și scânteieri,
E foc mistuitor și zămislire.
8 dec.
N-am existat.
Eram durere, pierdere și chin,
Dar tu m-ai inventat
Și mi-ai suflat misterios speranță.
Am acceptat să fiu,
Am fost naiv
Și am visat că am în mine viață.
Am înviat, dar m-ai abandonat
Și m-ai zvârlit în hăul primitiv.
M-ai anulat
Reînviind durerea
Și ai sporit abisul devorant.
Eu nu exist.
Acum sunt ce am fost
Mai înainte de a fi cu tine.
19 sept.
„Căci Hristos nu m-a trimis
ca să botez, ci să binevestesc,
dar nu cu înţelepciunea cuvântului,
ca să nu rămână zadarnică
crucea lui Hristos.”
Epistola întâia către Corinteni
a Sfântului Apostol Pavel 1:17
Am crucea în țărână.
E verde și infimă.
Mă întreabă oamenii dacă-mi aparține.
Afirm, rușinat, și mă simt ca un hoț
Care-și atribuie ceva nemeritat.
O ridic, o șterg de praf și o pun în sân.
E o comoară de care nu am fost conștient până acum.
Trebuie să am grijă de ea.
Îmi înalț ochii spre cer
Și printre ramuri de nuc
Văd primele picături de ploaie.
Îmi scot cu grijă cruciulița din sân,
O strâng între palme și-mi înalț mâinile,
Ca într-o rugăciune.
Trebuie să-mi spăl cruciulița,
Ca-ntr-un botez.
17 sept.
„Iar din pricina înmulţirii fărădelegii,
iubirea multora se va răci.”
Sfânta Evanghelie după Matei 24:12
Ce se întâmplă cu fostele iubiri?
Iubiri apuse, vii sau adormite.
Sunt doar iluzii, fum și amăgire?
De-s fără har, sunt rătăciri lumești
Și nu au viață de nu-s de la Domnul.
Dar sunt intense și rămân în inimi,
Iar umbra lor nu se topește-n timp.
Ce sunt iubirile neîmplinite?
Visări nocturne sau dorințe oarbe?
Dar sunt profunde, demne de jertfiri
Și par a fi de Domnul revelate.
2 sept.
„Sunt ostenit, Dumnezeule, sunt obosit,
Doamne, sunt sleit de puteri!”
Pildele lui Solomon 30:1
Sunt istovit.
Că viața e prea vie,
Iar eu prea om ca s-o trăiesc pe toată.
Îmi arde fruntea de prea multe gânduri
Și pieptu-i greu de prea mult respirat.
Am obosit.
Că cerul e prea vast,
Iar eu prea mic, ca să rezist sub el.
Mă doare inima că bate necurmat
Și ochii dor de prea multe visări.
Sunt vlăguit.
Că viața e absurdă,
Iar eu prea laș ca să-i accept prostia.
Am oasele zdrobite de mișcare
Și sângele se scurge fără vlagă.
31 aug.
„Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile
pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care
m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este
deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos
sub soare.”
Ecclesiasticul 2:11
Ca adierile de vând manine,
Mă copleșesc aducerile-aminte…
Cu cer de-azur și câmpuri înflorite
Și eu copil, cum alergam desculț,
Și inima îmi bate-n nostalgie,
Și sufletul e zbucium dureros.
Mă amețesc iubirile trecute:
Și mama mea cu zâmbetul de soare,
Și sora mea, și păsări călătoare,
Și maci aprinși, și nuferii pe lac.
Și drumul meu spre lumi neexplorate,
Și ochii tăi de dragoste și pace,
Și fericirea mea, când te țineam de mână,
Și nopți tăcute, doruri frământate,
Și așteptare, visuri, căutări…
Sunt toate-aici, dar le trăiesc doar eu.
Și voi pleca luându-le în ceață
Și în uitarea ce se va așterne.
Comentarii: