Toiag

Ca un vlăstar ivit din putregai

Am fost trecut prin multe zguduiri:

Lovit de frig, strivit de nevoință,

Am pătimit și baldisit în trudă.

Abisul și strâmtoarea morții

Îmi mistuiau lumina zilei,

Plângeam ca vița retezată,

Înfometat și rebegit de frică.

Zdrobit am fost, dar am rămas statornic,

În hău eram, dar am străpuns adâncul,

Căci am urcat, nădăjduind, spre soare.

Am izbutit, când stânci se prăvăleau,

Căci temelia mea era în ceruri.

Trecutul indimenticabil,

Mă tulbură, când somnul vine,

Însă trezirea spăsitoare,

Edulcorată mă-nflorește.

Murdar am fost, dar bolta m-a albit,

Uscat eram, dar verde-s ca migdalul,

Eram țărână, spre șeol cădeam,

Dar lemnul dulce m-a răscumpărat.

Calea izvorului

Sunt somn unduitor,

Sunt apă.

Plutire lină,

Leagăn dulce.

Sunt susur străveziu,

Vis blând.

Lumină pală,

Clipocit.

Irup armonios,

Sclipesc,

Indisolubil și ubicuu.

Alunec ne-ntrerupt

Și curg,

Și mă amestec insondabil.

Țâșnesc impetuos

De sub pământ,

Sunt mlădios,

Plin de vigoare

Și nestăvilit.

Alerg zglobiu,

Neogoit peste uscat.

Îmi fac cărare

Peste iarba-ntinsă

Și mă strecor

Inexpugnabil

Printre stânci.

Duc frunze,

Amețindu-le,

La vale.

Și mângâi

Rădăcini ramificate.

Sunt parte din izvor,

Însă subit originea

Izvorului se stinse.

Nu mai am vlagă,

Dar mă las purtat

De inerția fluxului apus.

Mă întinează frunzele

Și iarba,

Și stâncile mă zgârie feroce.

Pământul sterp mă mistuie-nsetat,

Cu rădăcini avide, ahtiate.

Sunt strop înămolit,

Mă-mpuținez și mă absoarbe lutul,

Și mă preling încet în negureală.

Încerc să strâng cât pot de mult trecutul,

Elimin tot, doar să rămână el:

Imaculat, vivace, integral

Și mă retrag unde s-a stins izvorul.

 

 

 

Semințe și spini

Îți sunt recunoscător
Pentru tot ce mi-ai oferit.
Vicisitudinile prin care am trecut,
Au sens pedagogic: m-au învățat să discern.
Mi-ai pus în față, precum lui Moise,
Două tăblițe: pe o tăbliță am văzut ce face
Viciul, păcatul, neputința, sărăcia din om,
Iar pe cealaltă tăbliță am putut să deslușesc
Bunătatea, credința, dăruirea și dragostea,
Care pot inunda sufletul țăranului simplu.
Bunule Dumnezeu, semănând grâul în viața mea,
Ai lăsat și neghina, ca văzând acestea,
Să adun ce este bun, iar ce este rău să arunc afară.

Terapie infantilă

Îți place viața?

Vizitează cimitirul unui orfelinat și vindecă-te.

Îți place corpul tău?

Vizitează morga unei maternități și vindecă-te.

Îți place sufletul tău?

Vizitează o psihiatrie pediatrică și vindecă-te.

Îți place mâncarea?

Vizitează un copil subalimentat și vindecă-te.

Îți place omul?

Vizitează un penitenciar de pedofili și vindecă-te.

Îți place înțelepciunea?

Citește Cartea a treia a Regilor 3:25 și vindecă-te.

Îți place sexul?

Vizitează un copil violat și vindecă-te.

Îți place alcoolul?

Vizitează un copil cu părinți bețivi și vindecă-te.

Îți place istoria?

Află despre Irod cel Mare și vindecă-te.

Îți place optimismul?

Urmărește ecograful în timpul unui avort și vindecă-te.

Îți place speranța?

Vizitează un copil orfan și vindecă-te.

Îți plac copiii?

Tămăduiește-te de plăceri și iubește.

Iconomie

Ca un pui căzut din cuib,

Din înaltul cerului,

Am zăcut, răpus, în praf,

În calea vrăjmașilor.

Sus, acolo, către soare,

Unde ieri mă desfătam

Au rămas părinții mei

Și dragostea lor eternă.

Ca Adam cel izgonit

Din grădina raiului,

Am strigat fără de glas,

Dar mi-ai auzit tânguirea.

M-ai ridicat din țărână,

Din somnul adânc și greu,

Mi-ai îndreptat oasele

Și mi-ai dat ajutorul potrivit.

Mi-ai oblojit sufletul

Și mi-ai dat pâine, spre ființă.

În locul dulceții edenice

Mi-ai dat limba română,

Iar în locul patriei cerești –

România.

Cosmologică

De ce există Dumnezeu?

De ce e Cel ce este?

De ce a vrut să fie El,

Să aibă o poveste?

De ce există tot ce e,

În frunte cu un Tată?

De ce creează zări și cer,

Ce nu trec niciodată?

De ce să fii, ca să nu pieri,

Să faci, ca să existe?

De ce să stăpânești pe veci

Lumini și ametiste?

De ce văzduh, de ce pământ,

De ce solide stele?

De ce ființe, de ce duh,

Iubire și castele?

De ce cuvânt, de ce tăceri,

De ce porunci și moarte?

De ce nălțări, de ce căderi,

De ce iertare foarte?

Constelat

Am stele mici în minte și în piept,

Sunt licăriri: albastre, verzi, gălbui.

Am stele mici în inimă și-n gât.

Steluțe moi ca iarba și ca visul

Mă încălzesc și-mi cântă susurând.

Dar am și stele negre și stridente,

Sunt reci și săgetează-ntristător.

Am unele fierbinți și ard intens,

În pâlpâitul lor nimicitor.

În sânul meu e-un cer fără de margini,

Lumini și umbre, hău și-nfățișări.

Am raze vii în gând și în simțire,

Sunt amintiri, dorințe și visări.

Fâșii eterne, șterse, fragmentate.

Sunt transparent și răspândesc lumini;

Ființa mea e curcubeu și zare,

E noapte densă, zori și scânteieri,

E foc mistuitor și zămislire.

Prim

N-am existat.

Eram durere, pierdere și chin,

Dar tu m-ai inventat

Și mi-ai suflat misterios speranță.

Am acceptat să fiu,

Am fost naiv

Și am visat că am în mine viață.

Am înviat, dar m-ai abandonat

Și m-ai zvârlit în hăul primitiv.

M-ai anulat

Reînviind durerea

Și ai sporit abisul devorant.

Eu nu exist.

Acum sunt ce am fost

Mai înainte de a fi cu tine.

Răscruce

„Căci Hristos nu m-a trimis

ca să botez, ci să binevestesc,

dar nu cu înţelepciunea cuvântului,

ca să nu rămână zadarnică

crucea lui Hristos.”

Epistola întâia către Corinteni

a Sfântului Apostol Pavel 1:17

Am crucea în țărână.

E verde și infimă.

Mă întreabă oamenii dacă-mi aparține.

Afirm, rușinat, și mă simt ca un hoț

Care-și atribuie ceva nemeritat.

O ridic, o șterg de praf și o pun în sân.

E o comoară de care nu am fost conștient până acum.

Trebuie să am grijă de ea.

Îmi înalț ochii spre cer

Și printre ramuri de nuc

Văd primele picături de ploaie.

Îmi scot cu grijă cruciulița din sân,

O strâng între palme și-mi înalț mâinile,

Ca într-o rugăciune.

Trebuie să-mi spăl cruciulița,

Ca-ntr-un botez.

 

Amoroasă

„Iar din pricina înmulţirii fărădelegii,

iubirea multora se va răci.” 

Sfânta Evanghelie după Matei 24:12

Ce se întâmplă cu fostele iubiri?
Iubiri apuse, vii sau adormite.
Sunt doar iluzii, fum și amăgire?
De-s fără har, sunt rătăciri lumești
Și nu au viață de nu-s de la Domnul.
Dar sunt intense și rămân în inimi,
Iar umbra lor nu se topește-n timp.
Ce sunt iubirile neîmplinite?
Visări nocturne sau dorințe oarbe?
Dar sunt profunde, demne de jertfiri
Și par a fi de Domnul revelate.