Nimicnicia și Absurdul vieții

de Omar Khayyam

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum – ce sens plecarea?

Un joc ce se repetă e viaţa – şi tu ştii:
Câştigul e durere şi moartea fără nume.
Ferice de copilul sfârşit în prima zi,
Mai fericit acela ce n-a venit pe lume. Citește în continuare „Nimicnicia și Absurdul vieții”

De la creaționism, la existențialism

Nu vreau nimic, deşi patibularele vietăţi – oamenii, sunt hedoniste, suferă de necrofilie şi necrosadism, sunt egocentrice şi narcisiste, cu idei irefutabile şi profitoare. Nu vreau nimic, deşi aş prefera să nu exist, gând pe care nu am dreptul să-l am. Am venit fără să vreau, am ajuns unde nu vreau şi fac ce nu vreau, ca până la urmă să răspund pentru tot ce am făcut şi ce nu am făcut. Am venit cu scopuri străine mie, cu voia ce nu-mi aparţine. Sunt o predestinare absolută. Consider că pot schimba ceva, Citește în continuare „De la creaționism, la existențialism”

Se(i)cre(i)t(u)

Mormântul mamei

E lângă al tatălui.

E o moviliță de nisip.

E cel mai tăcut mormânt.

Îl privesc și nu îmi vine

Niciun gând în minte.

Mi-o forțez și-mi amintesc

De copilărie,

Dar nu mi se face mai bine. Citește în continuare „Se(i)cre(i)t(u)”