Unui zoil

Te opui cu vehemenţă

Şi cu gânduri vermiforme,

Tu, proteul şi-nţeleptul,

Cauţi rost, valori şi norme.

Spui că fapta-ţi viageră

Este ceea ce contează,

Iar veleatul care vine,

Amintirea-ţi venerează.

Vezi esenţa în iubire

Şi eşti plin de vanitate,

Veleitar fantasmagoric

Şi instinct de vietate.

Tu, prostraţia şi greaţa,

Eşti străin să le cunoşti,

Dar absurdă-i existenţa,

Muritorii sunt anoşti.

O văpaie prea infimă

Şi un tremur zbuciumat,

Îţi e sufletu-n boemă

Şi genune condamnat.

Vecuieşti vetust şi putred,

Tu, proteul şi-nţeleptul,

Dar deşartă e trăirea

Şi pustiu este inertul.