Tristețe

Roșu răsărit de soare,

Cerul trist, însângerat,

Freamătă-n suspin de boare

Un copac îngândurat.

Murmură tăcută valea,

Sclipitoare, somnoroasă,

Plânge iarba, dor și jale,

Peste rouă fum se lasă. Citește în continuare „Tristețe”

Unui zoil

Te opui cu vehemenţă

Şi cu gânduri vermiforme,

Tu, proteul şi-nţeleptul,

Cauţi rost, valori şi norme.

Spui că fapta-ţi viageră

Este ceea ce contează,

Iar veleatul care vine,

Amintirea-ţi venerează.

Vezi esenţa în iubire

Şi eşti plin de vanitate,

Veleitar fantasmagoric

Şi instinct de vietate.

Tu, prostraţia şi greaţa,

Eşti străin să le cunoşti,

Dar absurdă-i existenţa,

Muritorii sunt anoşti.

O văpaie prea infimă

Şi un tremur zbuciumat,

Îţi e sufletu-n boemă

Şi genune condamnat.

Vecuieşti vetust şi putred,

Tu, proteul şi-nţeleptul,

Dar deşartă e trăirea

Şi pustiu este inertul.