Nostalgiile

Se spune că satul Cartal a fost întemeiat în 1814 pe locul unui sat turcesc. Ca localitate veche este atestat în „Letopisețul” lui Neculce, „Descrierea Moldovei” de Cantemir. Așezat pe malul stâng al Dunării, cu lacuri și iazuri în preajmă, câmpii și văi întinse, are cei mai harnici săteni: începând de la pescari, profesori și pur și simplu  gospodari, până la cei care lucrează „cu ziua” pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Sunt aici oameni inteligenți, așezați pe la casele lor și cu simțul umorului. Nu-i preocupă chestiunea identitară. În situația lor e mai complicat: la sud, pe malul drept al Dunării, se vede Isaccea și căsuțele românilor, sub coastă se-ntinde hotarul Moldovei, iar la nord, cât cuprinde, numai bulgari, găgăuzi, ucraineni, toți vorbitori de limbă rusă. Iar dacă-l surprinzi pe vreun cărtălean cu întrebări mai delicate ce ține de etnie, îl complici rău. Nu că i-ar fi străină tema, sau, Doamne ferește, să fie prost! Însă, vorba ceea: am o părere, dar nu sunt de acord cu ea sau, cum spunea marele Grigore Vieru: ferice de cei care grăiesc singuri – au cu cine vorbi. Deși în sat se studiază în limba maternă, pe lângă cea de stat, majoritatea nu știe ce limbă vorbește. Aici se potrivește un alt proverb:  spune cu cine prietenești, ca să-ți spun cine ești. Cărtăleanul e prieten cu toți. El știe despre sine doar ce i se spune și ce aude. Dintre multitudinea de etnii, cărtăleanul este cel mai obiectiv dintre toți. Are Cartalul din Ucraina, adică Basarabia, adică Bugeac, tradiții și obiceiuri frumoase, creștine și păgâne. Are istorie și istorii interesante. Satul e vizitat de turiști, arheologi și politicieni. Citește în continuare „Nostalgiile”