Se(i)cre(i)t(u)

Mormântul mamei

E lângă al tatălui.

E o moviliță de nisip.

E cel mai tăcut mormânt.

Îl privesc și nu îmi vine

Niciun gând în minte.

Mi-o forțez și-mi amintesc

De copilărie,

Dar nu mi se face mai bine. Citește în continuare „Se(i)cre(i)t(u)”

Ca/să (vreau să) trăiesc

În grădina cu lalele

Și plăpânzii trandafiri,

Sora mea se odihnește

Înflorind în amintiri.

În livada cea cu vișini

Și cu prune argintii

Mama sfântă îmi zâmbește,

Ca un piersic în chindii. Citește în continuare „Ca/să (vreau să) trăiesc”

Condamnat la existenţă

M-am născut în ABSURD. Să vă explic de ce.

Când încă nu eram, tata prefera să meargă la vânătoare. Obişnuia să străbată pădurile întunecate cu peşteri şi izvoare, unde se ascund vulpile şi căprioarele. Tot într-un desiş cu umbră şi luminiş a cunoscut-o pe mama. O rănise din întâmplare. Primul i-a acordat ajutorul necesar. Mama suferea de inimă.

Se lăsa molcom seara. Începuse să plouă. Tata găsi o peşteră cu viţă de vie la intrare, ca să se adăpostească. Întâiul ţâşnise câinele lui fidel – un câine de vânătoare. Nu ştiu cât au stat acolo. Din cauza umezelii şi frigului s-au lipit unul de celălalt. Strugurii aduceau un miros ameţitor. Ploaia făcea să cânte frunzele în mii de glasuri armonioase, creând o eufonie feerică. Citește în continuare „Condamnat la existenţă”