P.S.

Deşertăciune este totul.

Nu mă mai mişcă lacrima.

Zâmbetul nu-mi atinge inima.

Nu mai vreau să rămân,

Deşi te-aş putea ferici.

E prea târziu să mai fac ceva.

Nu mă mai ajută gândurile tale.

Mă strânge-n piept credinţa ta în mine

Şi plâng cuvintele frumoase, nedestăinuite. Citește în continuare „P.S.”

Motiv de bucurie

Eu am onoarea sfântă să-asist la armonie:

Pe-un pat din iarbă verde un om și-atinge sensul:

Un chip de mulțumire și liniște nevie

Împrospătează scopul și judecă imensul.

Un păr de corb străluce lipit de fruntea-n sânge

Și ochii cabalistici răsfrâng firescul rece, Citește în continuare „Motiv de bucurie”

Despre dragoste sau interdependenţă

Se întreabă viermişorii, fecundându-se în taină,

Dacă este armonie şi iubire între oameni.

Unul ud, sărat, în bale şi cu corpul inelat,

Zice: „Încă niciodată asta nu aţi întrebat.

Şi nu cred că nişte leşuri, egoist de mişcătoare,

Fecundându-se, discută la această întrebare”.

„Cred şi eu, răspunde altul, că nu poate să existe Citește în continuare „Despre dragoste sau interdependenţă”

Aş muri

M-aş lăsa purtat de gânduri

De mireasma primăverii

Şi cu zbuciumul în suflet

Aş pătrunde-n taina serii.

Vreau să cad pe iarba moale,

Să miroasă a izvor,

Prăbuşit într-o visare

În al păsărilor zbor.

Aş muri o veşnicie

Vântul rece savurând,

Sub a trunchiurilor umbră,

Lângă frunzele căzând.

În răcoarea din pădure

Taina s-o aud şoptind,

Să sclipească roua ierbii

În izvorul murmurând.

Tot pământul să ofteze

Şi să cadă în visare,

Aş muri o veşnicie

În tăcere şi uitare.