S(oare) și lumi(ni) deșart(p)e

S(oare) și lumi(ni) deșart(p)e

Au venit(n) cu umbre mo(arte).

Nebul(oase) efe(mere),

Șobol(anii) vor plă(cer)e.

Existența este gre(ață)

În (veni)n și în dul(ceață).

În țărână și căl(dură),

În prostie și ar(sură). Citește în continuare „S(oare) și lumi(ni) deșart(p)e”

Geneza absurdului

Soarele crud violează pământul.

Norii sadici pun la cale incestul,

Stropind scârbos și lunecând

Pervers spre albastrul lipicios

Pentru a-l seduce, ștergându-se

Și ispitindu-l cu forme aburinde.

Cerul e sodomizat fierbinte. Citește în continuare „Geneza absurdului”

Ca/să (vreau să) trăiesc

În grădina cu lalele

Și plăpânzii trandafiri,

Sora mea se odihnește

Înflorind în amintiri.

În livada cea cu vișini

Și cu prune argintii

Mama sfântă îmi zâmbește,

Ca un piersic în chindii. Citește în continuare „Ca/să (vreau să) trăiesc”

Gând de iarnă

Inima de sticlă pieptul îmi frământă.

Am omorât ceva fiindcă nu există.

Rup din mine plămânii, căci strigătul murise.

Nu suport nimicul cu goluri mișcătoare.

Amurgul mă-nvelește cu mult pustiu de gheață

Și verbul egoistic e roditor de greață.

Inadmisibil ce cunosc, detest ce nu voi ști, Citește în continuare „Gând de iarnă”

Motiv de bucurie

Eu am onoarea sfântă să-asist la armonie:

Pe-un pat din iarbă verde un om și-atinge sensul:

Un chip de mulțumire și liniște nevie

Împrospătează scopul și judecă imensul.

Un păr de corb străluce lipit de fruntea-n sânge

Și ochii cabalistici răsfrâng firescul rece, Citește în continuare „Motiv de bucurie”