Noapte de vară

Stau închis.

În jur păianjeni

Negri și păroși se mișcă.

Cad pe mine

Și sălbatici

Strâng picioarele pufoase.

Săr și mă agit în noapte,

Împăienjenit pe față,

Mâinile îmi sunt mușcate, Citește în continuare „Noapte de vară”

Vreau

Vreau să cadă soarele.

Să mă ardă nu doar sufletul.

Să-şi înfigă razele precum cuvintele.

Vreau să ningă mult,

Să cadă peste mine zăpada

Şi gheaţa să-mi rupă carnea,

Şi să-mi mustească sângele.

Vreau să fac o baie în pământul umed şi rafinat.

Să mă amestec în zăpadă cu sânge şi pământ.

Ca un nebun vreau să mă pârlească soarele,

Să-mi ardă rănile, să-mi scoată cioburile de gheaţă din mine.

Ca un sălbatic voi zmulge atunci din piept

Ca să-mi dezgolesc viermii flămânzi,

Iar ei, pârliţi de soare, să se mişte mai repede

Şi păliţi de ger, să se adâncească în mine.

Vreau să aud viaţa cleioasă cum foşneşte în trup

Acoperiţi-mă cu muşte şi soare!

Culcaţi-mă pe gheaţă şi râme!

Hrăniţi-mă cu viermi!

Aprindeţi rugul, să-mi încălziţi ochii reci.

Rupeţi din mine, puneţi pe cărbuni.

Uscaţi-mi braţul drept ca să faceţi o cruce din el.

Chemaţi lupii să îmi cânte.

Să tacă toţi optimiştii care ridică şi morţii cu absurdităţile lor!

Să nu-i aud măcar acum!

Să tacă! Faceţi-le ceva!

Aruncţi cu oase în ei!

Stropiţi-i cu sânge, poate şi-or reveni.

Daţi-le să mănânce din mine, ca măcar din făţărnicie să tacă,

Să cred şi eu în filosofia mută!