Reverie

Uneori mă mai caut,
Dar am pierdut limita
Conștientizării persistenței mele în mine.
Deși sunt singur,
Tot mai des mă privește
Mama, din mine.
Eu caut stele pe cer.
E căutarea mea involuntară.
Când mă las legănat de murmurul selenar,
Devin, treptat, o parte din somn.
Tresar, când mă rupe de realitate
Și-mi absoarbe o parte din vise și nostalgii.
Dumnezeu m-a adus acasă.
Mi-a predestinat liberul arbitru.
Vreau singurătate.
E o alegere divină.
Îmi trăiesc visul.
Un vis în care mama mea e în mine,
E acasă și se avântă într-un somn
Nostalgic și mistuitor.

Forța

Am alergat după zenituri,

Am evadat în așteptări,

Am rătăcit printre cuvinte,

Țesându-mi lumi paradoxale,

În mistuiri, trăiri și stări.

Mă avântam spre înălțime,

Mă revoltam idealist,

Mă recream, ingrat, în hăuri,

Recalcitrante și letale,

Perpetuu, metafizic, trist.

Zenitu-i roz, escatologic

Și fobică e așteptarea,

Cuvântul clatină profund

Subconștientul transcendent,

Devorator, ca disperarea.

Vertiginos și efemer

Mă prăbușesc și cad în mine.

Mă caut, dar nu mă găsesc.

Și zbor de sus, de la nălțime,

Ca ploaia curg și amețesc

Izbit de margine de cer.

Am trup străin, orbecăiesc

Și bâjbâi colțurile-i toate,

Vreau sufletul să mi-l găsesc,

Să mă-ntâlnesc cu mine, poate.

Tulpina plânge și se-ndoaie,

Pământul geme pe-nserate.

E doina frunzelor uscate,

E cântul stropilor de ploaie.

Retorică absurdă

Sufletul plânge,

Soarele-i sânge,

De ce exist?

Nu vreau lumină,

Umbra-i de vină,

De ce sunt trist?

Clocotul doare,

Inima moare,

De ce exist?

Zbuciumul arde,

Gândul e moarte, Citește în continuare „Retorică absurdă”

Despre dragoste sau interdependenţă

Se întreabă viermişorii, fecundându-se în taină,

Dacă este armonie şi iubire între oameni.

Unul ud, sărat, în bale şi cu corpul inelat,

Zice: „Încă niciodată asta nu aţi întrebat.

Şi nu cred că nişte leşuri, egoist de mişcătoare,

Fecundându-se, discută la această întrebare”.

„Cred şi eu, răspunde altul, că nu poate să existe Citește în continuare „Despre dragoste sau interdependenţă”