Elegiacă nostalgie

Văd munţi în depărtare şi codrii prea albaştri

Şi ceaţa dimineţii ce-atârnă peste creste,

Pătrund parfumul rece-a imensului de peste

Şi văi, şi râpi, şi dealuri, şi norii cei sihaştri.

Văd orizontul verde şi-un cer preamărginit,

Şi-o suliţă de soare înfiptă-n pieptul lui,

Aud un murmur rece de apă şi granit

Şi savurez o doină preaveche de gutui.

Îmi stăruie în minte căldura-celor vremuri,

Când m-avântam în zbor pe alte lumi trăind

Şi mă revăd copilul în vise verzi zâmbind,

Naiv şi pur, cu taina romanticului tremur.

Nici astăzi nu mă simt înstrăinat de ele,

Ci poate şi mai mult, un sens a dibui

Mai cerc pe lumea asta cu oameni şi cu stele,

Care percep ce-i viaţa şi ştiu doar – a muri.