Nostalgia sângelui

Am uitat gustul sângelui.

Demult nu am țipat să-mi țâșnească

Din gâtul uscat picături sărate.

Nu a rămas nimic din nebunia

Cu care mușcam din mine,

Când îmi conștientizam existența.

Când plângeam cu ochii închiși,

Până-mi pierdeam cunoștința

De întuneric și durere.

Amețit de singurătatea frigului meu, Citește în continuare „Nostalgia sângelui”

Ca/să (vreau să) trăiesc

În grădina cu lalele

Și plăpânzii trandafiri,

Sora mea se odihnește

Înflorind în amintiri.

În livada cea cu vișini

Și cu prune argintii

Mama sfântă îmi zâmbește,

Ca un piersic în chindii. Citește în continuare „Ca/să (vreau să) trăiesc”

Individul enigmatic

E atât de obișnuit cu singurătatea, încât nu l-am surprins niciodată vorbind. Îl văd mereu încordat, cu fața crispată. Ridică o piatră. Un efort enorm, obrazul lipit de piatra rece, picioarele proptite în pământ și o siguranță atât de omenească în mâinile murdare de pământ. Îl aștept sus, fără să-l sustrag, fără să-i spun ceva. Încet, gâfâind, ajunge într-un timp în vârful dealului. Îi aud suflarea. Cu ochii senini privește piatra cum se rostogolește. O urmărește cu privirea până când aceasta se oprește. Citește în continuare „Individul enigmatic”

Ele (Dorințele)

Oftează pădurea rotundă și neagră

De lumea ce-o face mai populată.

Din umbra murdară de hoituri pierdute

Vânează privirile nesăturate.

Întreabă pădurea:”Păi, ce este omul,

Când o vietate visează că-i om? Citește în continuare „Ele (Dorințele)”

Motiv de bucurie

Eu am onoarea sfântă să-asist la armonie:

Pe-un pat din iarbă verde un om și-atinge sensul:

Un chip de mulțumire și liniște nevie

Împrospătează scopul și judecă imensul.

Un păr de corb străluce lipit de fruntea-n sânge

Și ochii cabalistici răsfrâng firescul rece, Citește în continuare „Motiv de bucurie”