De la creaționism, la existențialism

Nu vreau nimic, deşi patibularele vietăţi – oamenii, sunt hedoniste, suferă de necrofilie şi necrosadism, sunt egocentrice şi narcisiste, cu idei irefutabile şi profitoare. Nu vreau nimic, deşi aş prefera să nu exist, gând pe care nu am dreptul să-l am. Am venit fără să vreau, am ajuns unde nu vreau şi fac ce nu vreau, ca până la urmă să răspund pentru tot ce am făcut şi ce nu am făcut. Am venit cu scopuri străine mie, cu voia ce nu-mi aparţine. Sunt o predestinare absolută. Consider că pot schimba ceva, Citește în continuare „De la creaționism, la existențialism”

Se(i)cre(i)t(u)

Mormântul mamei

E lângă al tatălui.

E o moviliță de nisip.

E cel mai tăcut mormânt.

Îl privesc și nu îmi vine

Niciun gând în minte.

Mi-o forțez și-mi amintesc

De copilărie,

Dar nu mi se face mai bine. Citește în continuare „Se(i)cre(i)t(u)”

P.S.

Deşertăciune este totul.

Nu mă mai mişcă lacrima.

Zâmbetul nu-mi atinge inima.

Nu mai vreau să rămân,

Deşi te-aş putea ferici.

E prea târziu să mai fac ceva.

Nu mă mai ajută gândurile tale.

Mă strânge-n piept credinţa ta în mine

Şi plâng cuvintele frumoase, nedestăinuite. Citește în continuare „P.S.”

Sunt om

Sunt om şi mă numesc păcat,

Exist. Pe toţi morţii am trădat.

Sunt imperfect şi mărginit.

Gândesc, absurdul m-a orbit.

Sunt vierme-al viselor deşarte,

Celula pasiunii moarte.

Sunt limitat şi egoist,

Indiferent şi realist,

Paradoxal şi răzvrătit,

Lupt rătăcind cu-n rătăcit.

Penibil sunt și aberant,

Alogic sper, sper în neant.

Rebel şi deznădăjduit,

Naiv, banal şi depăşit.

Dorinţa mea

Izvorâtă din străfundul mădularelor sufletului enigmatic, (deci paradoxal), spontan motivată spre destinaţia neintenţionată, fără subconştientul pragmatic năzuit pe un rezultat inevitabil, cu posibilul probabilităţii unei greşeli absolute, dar ascunsă în spatele inconştientului şi asigurată nevinovat de sinceritate naivă şi neverificată, mă las în voia fenomenului instinctiv din mine, cu scopul satisfacerii necesităţii necunoscute, care nu provoacă apreciere sau neglijare, ci îi justifică ţelul, urmându-l supus de indiferenţă firească, drept răspuns la impunerea unei neapărate includeri în cadrul unor acţiuni purtătoare de forfotă dinamică, activă şi silită de forţa nemijlocită a resposabilităţii, ca garant al ordinii şi stabilirii unei logici efectuate în baza unor reacţii inexplicabile şi fără rost, puse sub semnul categoric al experienţei, care poartă rolul decisiv, chiar fundamental în studierea şi explicarea cu exactitate axiomatică a prezenţei existenţei depistată în mine şi stereotipizată în aspiraţiile artificiale pentru obţinerea profitului şi atingerii scopurilor inventate egoistic şi din interes personal, şi, zic – dorinţa mea este absurdă!