Forța

Am alergat după zenituri,

Am evadat în așteptări,

Am rătăcit printre cuvinte,

Țesându-mi lumi paradoxale,

În mistuiri, trăiri și stări.

Mă avântam spre înălțime,

Mă revoltam idealist,

Mă recream, ingrat, în hăuri,

Recalcitrante și letale,

Perpetuu, metafizic, trist.

Zenitu-i roz, escatologic

Și fobică e așteptarea,

Cuvântul clatină profund

Subconștientul transcendent,

Devorator, ca disperarea.

Vertiginos și efemer

Mă prăbușesc și cad în mine.

Mă caut, dar nu mă găsesc.

Și zbor de sus, de la nălțime,

Ca ploaia curg și amețesc

Izbit de margine de cer.

Am trup străin, orbecăiesc

Și bâjbâi colțurile-i toate,

Vreau sufletul să mi-l găsesc,

Să mă-ntâlnesc cu mine, poate.

Tulpina plânge și se-ndoaie,

Pământul geme pe-nserate.

E doina frunzelor uscate,

E cântul stropilor de ploaie.