Saturație

Mă doare inima, cu fiece bătaie, mai mult,

Mintea e cea mai gravă boală pe care o am.

Mă amețește existența, îmi dă oxigenul pe gât,

Îmi pierd cunoștința și visez că nu dorm.

Am memoria ștearsă, mi-a rămas doar durerea,

Coșmarul mă face să cred în alte lumi absurde.

Aș vrea să-mi nasc părinții sau să-i înviez,

Ca să aflu părerea lor despre existențialism,

Dar, deocamdată, aștept, deoarece suntem morți.

Ce pot şti eu, un muritor imperfect?

–         De ce ai aprins lanterna?

–         Să o văd.

–         Pe cine?

–         Uite-o. Nu o vezi? Aceea de acolo.

–         Cine e?

–         Nu ştiu. Femeia cu bot de pisică.

–         Femeia cu bot de pisică?

–         Da. E ea pe podea. Roade o inimă.

–         E inima ta?

–         Nu ştiu. Pisica mea îşi mânca şoarecii acolo.

–         Nu te temi?

–         De ce, inima mea seamănă cu un şoarece?

–         Îţi place?

–         Cine, Sihastra?

–         Cine e Sihastra?

–         Pisica.

–         Nu, femeia.

–         Nu. Are bot de pisică.

–         Ce contează: femeie cu bot de pisică, pisică având bot de femeie… O mănâncă toată?

–         Pisica îşi mânca şoarecii…

–         De ce nu dormi?

–         Păi, stau de vorbă…

–         Cu cine?

–         Nu ştiu, cu tine.

–         Cu mine sau cu tine?

–         De ce mă provoci?

–         Şi nu discuţi dormind?

–         Nu ştiu…

–         Şi pisica?

–         A… păi se culcă lângă mine, când termină de mâncat.

–         Şi…femeia?

–         Nu ştiu, n-am mai văzut-o. O să aibă botul de sânge. De altfel e şi bot de pisică…

–         O recunoşti?

–         Uneori e cât pisica, alteori seamămă cu femeia asta.

–         Cine?

–         Lumina lanternei.

–         Te doare?

–         A, păi sting lanterna.

–         Şi?

–         Şi ascult dacă mă doare.

–         Nu te culci?

–         Aştept pisica.

–         Şi femeia?

–         Ea mănâncă prin întuneric.

–         Unde-i pisica?

–         Cred că ea a chemat-o.

–         De ce crezi asta?

–         Seamănă mult cu ea.

–         Te temi pentru inimă?

–         Nu, spontan am aprins lanterna.

–         E târziu.

–         Întotdeauna e aşa.

–         Şi ce faci ziua?

–         S-s-s-t! Noaptea nu prefer să vorbesc despre aşa ceva. Doar e noapte. Ce are una cu alta?

–         Şi ce ai cu pisica?

–         Mă învinuieşti? Ce-ai văzut suspect? Nu mă justific. O studiez. Nu eu am chemat-o.

–         De ce o cheamă Sihastra?

–         Fiindcă trăieşte cu mine. Adică la mine.

–         Şi şoarecii?

–         A, păi îi văd numai atunci când îi aduce pe podea. De ce nu vorbeşti cu ea?

–         Nu-i place. Tace.

–         Vorbeam de femeie.

–         Femeia mănâncă.

–         E a ta?

–         Nu ştiu, o simt numai la lumină.

–         Şi ce faci dacă e doar un coşmar?

–         Mă culc sau sting lanterna.

–         Şi dispare?

–         Nu, mă gândesc cum e în întuneric.

–         Femeia?

–         Coşmarul.

–         Şi pisica?

–         Ea vede.

–         Dormi.

–         Citeşti gândurile?

–         Nu, prezic viitorul.

–         Ce va fi, dacă sting lanterna şi chem pe cineva alături?

–         Întuneric. Doar inima ta e la ea, nu?

–         De ce întrebi, doar prezici viitorul?

–         Întrebam la trecut.

–         Ştii şi asta?

–         Tu nu?

–         Ce pot şti eu?

–         Nu ştiu.

–         Nici eu.

–         Dar pisica?

–         Tace.

–         Ea are inimă?

–         Tace.

–         Nu-i spui nimic?

–         Uneori…

–         Femeia…

–         Păi, s-a săturat. Ce să-i spun?

–         Nu ştiu.

–         Nici eu.

–         Ce vrei?

–         Îţi baţi joc?

–         Glumeam.

–         Aşa se spune?

–         Aşa spun eu. La ce te gândeşti?

–         Nu-mi plac întrebările.

–         Şi de ce răspunzi?

–         Eu?

–         Nu.

–         Ba eu. Pisica tace, femeia s-a săturat. Eu întreb, eu răspund…

–         Tu?

–         Pisica tace, femeia…

–         Păi tu vorbeşti cu tine, nu cu mine.

–         Mă provoci? Cum să afli dacă vorbeşti singur sau cu cineva?

–         Nu ştiu.

–         Parcă prezici viitorul.

–         Acela nu va veni.

–         Şi pisica?

–         E moartă.

–         Femeia?

–         Sătulă. Nu-ţi plăceau întrebările…

–         Nu. Şi eu?

–         Nici răspunsurile…

–         Nu.

–         Să-ţi spun?

–         Da.

–         Nici tu nu eşti.

–         O !

–         Ce?

–         Atunci de ce atâtea întrebări?

–         Nu ştiu.

–         Nici eu. Ce pot şti eu?