Individul enigmatic

E atât de obișnuit cu singurătatea, încât nu l-am surprins niciodată vorbind. Îl văd mereu încordat, cu fața crispată. Ridică o piatră. Un efort enorm, obrazul lipit de piatra rece, picioarele proptite în pământ și o siguranță atât de omenească în mâinile murdare de pământ. Îl aștept sus, fără să-l sustrag, fără să-i spun ceva. Încet, gâfâind, ajunge într-un timp în vârful dealului. Îi aud suflarea. Cu ochii senini privește piatra cum se rostogolește. O urmărește cu privirea până când aceasta se oprește. Citește în continuare „Individul enigmatic”