Finitudine

„Sunt ostenit, Dumnezeule, sunt obosit,

 Doamne, sunt sleit de puteri!”

Pildele lui Solomon 30:1

Sunt istovit.

Că viața e prea vie,

Iar eu prea om ca s-o trăiesc pe toată.

Îmi arde fruntea de prea multe gânduri

Și pieptu-i greu de prea mult respirat.

Am obosit.

Că cerul e prea vast,

Iar eu prea mic, ca să rezist sub el.

Mă doare inima că bate necurmat

Și ochii dor de prea multe visări.

Sunt vlăguit.

Că viața e absurdă,

Iar eu prea laș ca să-i accept prostia.

Am oasele zdrobite de mișcare

Și sângele se scurge fără vlagă.

Paroxistică

„Apoi m-am uitat cu luare aminte la toate lucrurile

pe care le-au făcut mâinile mele şi la truda cu care

m-am trudit ca să le săvârşesc şi iată, totul este

deşertăciune şi vânare de vânt şi fără nici un folos

sub soare.”

Ecclesiasticul 2:11

Ca adierile de vând manine,

Mă copleșesc aducerile-aminte…

Cu cer de-azur și câmpuri înflorite

Și eu copil, cum alergam desculț,

Și inima îmi bate-n nostalgie,

Și sufletul e zbucium dureros.

Mă amețesc iubirile trecute:

Și mama mea cu zâmbetul de soare,

Și sora mea, și păsări călătoare,

Și maci aprinși, și nuferii pe lac.

Și drumul meu spre lumi neexplorate,

Și ochii tăi de dragoste și pace,

Și fericirea mea, când te țineam de mână,

Și nopți tăcute, doruri frământate,

Și așteptare, visuri, căutări…

Sunt toate-aici, dar le trăiesc doar eu.

Și voi pleca luându-le în ceață

Și în uitarea ce se va așterne.

Acalmie

„S-a sculat atunci, a certat vânturile şi

marea şi s-a făcut linişte deplină.”

Sfânta Evanghelie după Matei 8:26

Nu e zenit, nici auroră,

Nu e visare sau aievea,

E poate liniște.

Nu este cer și nu e apă,

Nu e pământ și nu e iarbă,

E poate liniște.

Nu e nici chin, nici desfătare,

Nu e lumină și nici beznă,

E poate liniște.

Nu sunt aici și nici acolo,

Nu am nici cuget și nici dor,

Ci poate liniște.

Stau nemișcat în pat de brad

Sau de salcâm, se poate

Sau poate-i liniște.

Sunt cadențat sau înlemnit,

Sunt înălțat sau astrucat

Sau doar e liniște.

Sunt descompus sau sunt uscat,

Exist sau m-am imaginat,

Sau poate-i liniște.

Repaus

„Înaintea oamenilor este viaţa şi moartea

şi oricare le va plăcea li se va da”

Ecclesiasticul 15:17

Că mort eram

Când am țâșnit afară

Și moartea m-a privit

De-atâtea ori în ochi.

Am stat cu ea

Și am cinat în tihnă

Și ne-am plimbat

Tăcuți în cimitir.

Tu-mi zici de viață

Și de dor, despre iubire,

Aduni din cărți

Visări și plăsmuiri.

Dar eu sunt mort,

Căci moartea mă-nsoțește

Și merg putregăit printre cadavre.

Zici să-ți vorbesc,

Dar morții doar ascultă,

Vrei să te țin de mână,

Dar sunt mort

Și am scheletul prins între liane.

Visezi romanțios să mă săruți,

Dar morții se sărută doar pe frunte.

Spui că ți-e dor

Și mă visezi alături,

Dar eu sunt mort

Și lumea mea e moartă.

Eu nu exist și nu sunt muritor,

Și nu îmi târâi hoitul spre visare.

Nu-s efemer, nici om, nici muribund,

Sunt mort și lumea mea e moartă

Perenitate

Toţi prietenii tăi te-au uitat și nu te mai caută;

că Eu te-am lovit ca pe un vrăjmaş, cu pedeapsă crudă,

pentru mulţimea fărădelegilor tale,

pentru că se înmulţiseră păcatele tale.

Ieremia 30:14

Căci eu nu-i uit

Pe cei care mă uită,

Nu mă despart

De cei care-au plecat.

Eu îi iubesc,

Când ei nu simt iubire

Și-i iert pe cei

Ce nu m-ar fi iertat.

Eu nu am morți,

Căci toți sunt vii în suflet,

Trecutul meu

E cel ce n-a trecut.

Am ochii triști,

Căci ei văd amintirea

Și visurile care s-au pierdut.

Filautie

Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.

Sfânta Evanghelie după Matei 19:6

Căci Dumnezeu este Iubire,

Iar tu ai răstignit Iubirea.

Cum e să-L fi ucis pe Domnul

Și să trăiești în neiubire?

Căci Dumnezeu este unire,

Iar tu te-ai dezlipit de mine.

Cum e să fii pustie, mândră,

Când Dumnezeu vrea împlinire?

Căci doi a dat pentru viață

Și numai doi pot naște viață.

Că doi din pulbere-au ieșit

Și fericiți sunt laolaltă.

Căci dacă unul a căzut,

Îl scoală celălalt îndată

Și doi se încălzesc în frig,

Că nu e bine să fii singur.

Căci dacă Îl iubești pe El

Vei împlini cuvântul Său.

Nu vei distruge ce-a unit,

Căzând în iadu-nsingurării.

Căci dacă rupi liantul sacru –

Iubirea și te-mpotrivești,

Sfârșești în izolare, ură

Și nu poți să te mântuiești.

Căci Dumnezeu este Iubire,

Iar noi, iubind, un mistic trup.

Cum e să-L fi ucis pe Domnul

Și să incinerezi Iubirea?

Abnegație

Oare femeia uită pe pruncul ei

şi de rodul pântecelui ei n-are ea milă?

Chiar când ea îl va uita, Eu nu te voi uita pe tine.

Isaia 49:15

Că doar în vis mai pot trăi

Emoția cu care te-am găsit

Și prima-mbrățișare minunată

Pe care ai închis-o în uitare.

Mă-ntorc în somnul dulce

Să privesc în ochii tăi profunzi,

Nestinși de vreme. Acolo ai rămas.

Dorm liniștit. În dragoste, iertare

Și visare. Dar mă gândesc adesea:

Ce calvar! Să fi ucis, ca tine, o iubire

Abia născută, ca un prunc curat

Și să stârpesc din fașă visuri calde

Și tot ce ne dăduse Dumnezeu,

În bunătatea Lui nelimitată!

Aș sângera acum în insomnii

Și condamnat la veșnice uitări,

Înlănțuit de mine și mândrie,

Blestemul neiubirii să mă certe.

Dar eu visez. Căci Domnu-a poruncit

Să nu ucidem, ci să ne iubim.

Că El este Iubire absolută,

Sălășluită-n cei trimiși de Dânsul.