Mărturisire

Avut-am pielea degerată

În iernile cu ger și viscol,

M-am opărit cu foc și apă,

M-am ars, pârlit, intoxicat.

Am leșinat lovit de viață,

M-am prăbușit, bătut de oameni.

Văzut-am moartea drept în față

Și am atins-o multe ori.

Am amețit de slăbiciune

Și foamea m-a răpus ades.

Durerea mi-a scurtat vigoarea

Și sângele mi-a gâlgâit

Privirea împăienjenită…

Urechile mi-au țiuit,

Am tremurat de frig și frică

Și-am tresărit când adormeam.

Mi-am strâns părinții cu iubire,

Am râs cu ei și am visat,

Am plâns când au intrat în groapă,

Și m-am simțit abandonat.

Am suspinat printre coșmaruri

Și am visat din când în când.

Am căutat cu disperare

Și m-am opus cu resemnare

La tot ce mi se deschidea.

Am acceptat umil destinul,

M-am răzvrătit și am luptat

Deschis am fost și vulnerabil,

Și nedreptate-am îndurat.

Dar prin trădări și prin abuzuri

Sorocul mi-am încredințat.

Am baldisit în suferință

Și am iubit înălțător,

Am cugetat la sinucideri,

Am respirat prea ahtiat.

Am cunoscut plăceri și chinuri,

Am inspirat și expirat.

În paroxistice senzații

Adesea trupul mi-am purtat

Și mintea m-a zvârlit pe creste

Și în prăpastii anxioase.

Am admirat luciri și umbre,

Am stat în lux și în noroi,

Am savurat mâncăruri scumpe

Și din gunoaie am mâncat.

Am auzit cuvinte blânde

Și-njurături, dar și blesteme,

Am fost cu oameni buni ca sfinții,

Am cunoscut și sodomiți,

Bețivi ce violau cu ură,

Drogați ce viața-și consumau.

Văzut-am morți în cimitire

Și nou-născuți la sânul mamei…

Din tot ce am văzut pe lume,

Din toate câte-am cunoscut,

Din tot ce am trăit odată

Și ce trăiesc până-n prezent

Credința-n Dumnezeu rămâne

Minunea cea mai grăitoare.

Cea mai profundă bucurie

Momentul cel mai nălțător,

Lumina care nu se stinge,

Și adevăr nemuritor.

Durerea vine și se duce,

Plăcerea este efemeră,

Însă credința mă pătrunde

Și viață veșnică-mi oferă.

Trăit-am stări paradoxale,

O viață scurtă am avut,

În gânduri nobile și drepte,

În răutăți nelimitate

Și în mizerii inumane.

Dar peste toate e credința,

E sentimentul ce mă-nvie,

Și mă redă pe mine mie…

Este esență și-armonie

Credința în Iisus Hristos.

În viață am și fericire,

Extaz și chin, dor și dilemă…

Credința-n Dumnezeu rămâne

Experiența mea supremă.

Nu am găsit un sens în viață

Și caut dragostea maternă…

Credința în Iisus e pacea

Și regăsirea mea eternă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s