Orașul tinereții sale

Văzând stricăciunea oamenilor de aici, lui C. îi păru rău că revenise în orașul tinereții sale și voia acum să evadeze din nedreptatea care domina aici și care-l sufoca. Totul în jur i se părea străin și rece. Citea pe fețele oamenilor răutate și vedea că pașii lor sunt îndreptați la rău. Stătea în fața universității în care studiase șase ani de zile și privea în gol. Putea să coboare spre V.M., însă era copleșit și urcă în primul troleibuz oprit în stație. În troleibuzul zece mirosea a salcâm și smoală. Aruncă o privire și o întrebă pe o doamnă dacă e liber lângă Dumneaei. Realizând că aceasta este o colegă de facultate, A. se entuziasmă pe moment. Află că dânsa plecase în State imediat după studii și-și găsi ceva de lucru acolo. Se schimbase mult de când nu s-au mai văzut. Părea mult lipsită de feminitate, vulgară, avea părul vopsit roz, pe nas îi era agățat un inel și avea tatuaje pe întreg corpu-i slăbănog. Doar ochii mai aminteau de acea copilă inocentă și decentă de odinioară. Însă-i dispăruse sclipirea pură și plină de viață din privire. Acum îl priveau doi ochi osteniți și goi. A. îl întrebă pe C. dacă vrea să se simtă bine cu ea, în schimbul a câtorva bani. C. tresări, căzând în deziluzie și o refuză categoric, aproape speriat. Văzu pe geam Biserica S. V. de pe strada V. A. și-și  făcu semnul crucii. Intrase aici de câteva ori și cu A., când erau studenți. Oare își mai amintește? A. îi spuse că viața altfel e plictisitoare și nu are sens, că plăcerea e mai bună decât suferința. „Bine”, zise C., și gândi că plăcerea nu înseamnă neapărat alegerea binelui, iar lipsa plăcerii nu este neapărat alegerea răului. Că toată viața alergi după plăceri și nu te saturi, și nu ești mulțumit. Însă dacă afli adevărul, îți asiguri liniștea pentru totdeauna. „Cum dorești”, îi spuse ea și îi lăsă o carte de vizită. C. abia acum observă un șarpe tatuat, încolăcit în jurul gâtului ei, siglă prezentă și pe cartea de vizită. Trebui să coboare. Își aminti că vizavi de Piața P. H. era cândva o grădină frumoasă și un izvor. Îi era sete. Lângă stația de troleibuz găsi un parc și un complex memorial roșu. Oamenii se înghesuiau pe alei și pe bănci, cochetau și se fotografiau. C. se strecură fulgerător în spatele câtorva brazi încărcați de corbi, aproape mecanic, iar picioarele îl duceau departe de acei oameni mari și puternici, ahtiați de plăceri și frumuseți trecătoare. Ajunse pe o băncuță. Era liniște, multă verdeață și umbră. Își dădu seama că aici se refugia de multe ori, ca să se odihnească de oameni și să scrie poezii. Poposise în C. C. Găsi o cișmea, bău puțin din apa rece și se gândi că e o mare desfătare să se sature, dar totodată s-ar simți cu mult mai bine dacă ar bea o dată și nu i-ar mai fi sete niciodată. Avu impresia că ar vrea să se sature de plăceri odată pentru toată viața. Poate pentru o eternitate. Ca să nu mai fie nevoit să caute, să dorească, să depună efort, să se sacrifice sau chiar să cadă victimă plăcerilor. Să fie un om liber. Da, asta voia. Să fie un om liber, independent de plăceri. Să aibă alte căutări, mai profunde, mai importante, mai intense decât senzațiile și plăcerile. Decât patimile. Aici se simțea în armonie. Printre cruci și trupuri adormite în veac. Privea cum un porumbel, alături de porumbița sa, își împletea cuibul din ramuri mici, suprapuse ca niște cruciulițe îmbrățișate, sus de tot, ferit de aglomerare, răutate și vânare. Căsuța lor prindea contur ca o arcă celestă, ca un sălaș al regăsirii și al nădejdii, un loc în care se păstrează și se perpetuează viața și bunătatea. Porumbeii se perindau și se contopeau în truda lor pentru o vatră sigură, încât părea că-s un singur trup. Uniți, curați, loiali, roditori de bine și aproape desăvârșiți. Lui C. îi tresălta inima de pace și mintea-i scânteia de gânduri. Dacă și oamenii și-ar zidi temelia vieții pe dragoste, credincioșie, unitate, curăție și cumpătare, poate că viața de obște ar fi mai frumoasă, mai încărcată de blândețe, bunătate și înțelepciune. Și poate că așa se pietruiește cărarea spre desfătări eterne, acolo unde e plăcut, dar este și bine, acolo unde bei și nu mai însetezi, mănânci și nu mai flămânzești, acolo unde domină dreptatea… Amurgea, și C. se gândi că aceasta ar putea fi ultima lui seară în care rătăcea în orașul tinereții sale, oraș străin, oraș pe care nu-l mai recunoștea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s