Piatra Cartalului

Ca să mergi la Piatra Cartalului nu-ți trebuie un motiv anume. Găsești un băț prin curte, îl eliberezi pe Leuțu’ din lanț și picioarele singure te-ndeamnă la drum. Cum ieși pe poartă, mergi drept înainte spre marnea satului. Cățelul se va bucura de libertate, ținându-ți de urât și întărâtându-i pe câinii invidioși. Când ajungi la marne, poți să mergi pe la râpi, pe cărări șerpuitoare cu buruieni, mormane de gunoaie, maldăre de crengi, grămezi de bălegar și moloz sau să o iei pe drumul pietruit ce duce pe lângă sistemul hidrotehnic cu cele două rezervoare metalice uriașe, pe lângă livada de aguzi și pe lângă fermă, până ajungi la movila de piatră a fostei cetăți Cartal. Leuțu’ va alerga voios, lătrând la toți șerpii care se încălzesc la soare și mirosind ciolane de cai morți, dar va rămâne loial lângă tine în drumul tău presărat cu pietre, cioburi de oale, ciulini și păpădii. Colina te va întâmpina cu o creastă impunătoare, mărginită de ape și dealuri, ca o veritabilă cetate înconjurată de valuri de pământ. Malurile înălțimii vor părea ciuruite de lăstunii ce-și fac cuiburi, adăpostite ici-colo cu izmă. De aici de sus ți se va așterne o priveliște uimitoare: bălți încărcate cu stuf și papură, sălcii noduroase și pletoase, lanuri de păpușoi și pepeni. Dacă-ți îndrepți privirea înspre nord-vest vei putea să admiri oglinda minunată a lacului Cahul. În sud vor sclipi valurile neostenite ale fluviului tainic care a văzut multe, dar care tace mereu – Dunărea. De departe te vor ademeni enigmaticele și împăduritele culmi ale Măcinului. Aerul proaspăt îți va umple pieptul, vântul îți va aduce șoapte nedeslușite din trecut, sufletul ți se va înălța și vei putea visa în liniște și singurătate, alături de cumintele cățel Leuțu’, cel cu boticul umed. Se spune că legendele sunt închipuiri, dar vei fi aproape sigur că mulți domnitori trecuți prin aceste locuri au avut un cățel pe care-l iubeau foarte mult, asemeni lui Dragoș Vodă. Oare câți strămoși se odihnesc în acest pământ? În afară de britolagi, bastarni, vizigoți, nogai sau slavi, care au rătăcit pe aici ca oricare alt popor nestatornic și necivilizat. Oare câți băștinași au luptat pentru acest colț de pământ? Mulți au rămas să zacă aici, credincioși țarinei, asemeni unui prieten devotat, precum Leuțu’. Oșteni creștini care țineau piept nomazilor și păgânilor venetici care și astăzi își găsesc adăpost pe aceste meleaguri. Pe cei ce s-au pripășit pe aici îi cunoști din depărtare: se poartă cu înălțime față de băștinași, vorbesc o altă limbă, au alte cutume și se închină mai degrabă cârmuitorilor lor decât Domnului. Poate că te va cuprinde o stare de melancolie și paseism, dar vei păși cu mai multă grijă, ca să nu-i tulburi pe cei ce veghează în lutul de aici, vei observa mai multe oseminte decât pietre și cioburi de oale, mai mult sânge decât iarbă, iar gălăgia nagâților te va face să te gândești la năvălitorii de odinioară, care speriau toate viețuitoarele cu râvna lor pentru pământ străin. Oare ce se află-n zare, ce lume-și duce traiul dincolo de apele Dunării? Îți sunt prieteni sau dușmani? Ce grai vorbesc și ce îndeletnicire au? Ei știu de Piatra Cartalului? Sau poate au un Cartalu al lor, vreo comună, vreun vârf de munte? Înalță-ți fruntea cu bărbăție, pune bățul în țărână, ca pe un sceptru medieval, cheamă-ți câinele ca pe un slujitor vrednic și croiește-ți o cale nouă către un viitor care te va ajuta să descoperi trecutul. Și nu uita să revii acolo unde pietrele vorbesc, la Piatra Cartalului.