Toiag

Ca un vlăstar ivit din putregai

Am fost trecut prin multe zguduiri:

Lovit de frig, strivit de nevoință,

Am pătimit și baldisit în trudă.

Abisul și strâmtoarea morții

Îmi mistuiau lumina zilei,

Plângeam ca vița retezată,

Înfometat și rebegit de frică.

Zdrobit am fost, dar am rămas statornic,

În hău eram, dar am străpuns adâncul,

Căci am urcat, nădăjduind, spre soare.

Am izbutit, când stânci se prăvăleau,

Căci temelia mea era în ceruri.

Trecutul indimenticabil,

Mă tulbură, când somnul vine,

Însă trezirea spăsitoare,

Edulcorată mă-nflorește.

Murdar am fost, dar bolta m-a albit,

Uscat eram, dar verde-s ca migdalul,

Eram țărână, spre șeol cădeam,

Dar lemnul dulce m-a răscumpărat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s