Calea izvorului

Sunt somn unduitor,

Sunt apă.

Plutire lină,

Leagăn dulce.

Sunt susur străveziu,

Vis blând.

Lumină pală,

Clipocit.

Irup armonios,

Sclipesc,

Indisolubil și ubicuu.

Alunec ne-ntrerupt

Și curg,

Și mă amestec insondabil.

Țâșnesc impetuos

De sub pământ,

Sunt mlădios,

Plin de vigoare

Și nestăvilit.

Alerg zglobiu,

Neogoit peste uscat.

Îmi fac cărare

Peste iarba-ntinsă

Și mă strecor

Inexpugnabil

Printre stânci.

Duc frunze,

Amețindu-le,

La vale.

Și mângâi

Rădăcini ramificate.

Sunt parte din izvor,

Însă subit originea

Izvorului se stinse.

Nu mai am vlagă,

Dar mă las purtat

De inerția fluxului apus.

Mă întinează frunzele

Și iarba,

Și stâncile mă zgârie feroce.

Pământul sterp mă mistuie-nsetat,

Cu rădăcini avide, ahtiate.

Sunt strop înămolit,

Mă-mpuținez și mă absoarbe lutul,

Și mă preling încet în negureală.

Încerc să strâng cât pot de mult trecutul,

Elimin tot, doar să rămână el:

Imaculat, vivace, integral

Și mă retrag unde s-a stins izvorul.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s