Vicisitudine

Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale;

nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele.

Psalmi 37:3

Stau întins pe patul de spital

Și-mi iau rămas bun de la mama.

Cred că-s singur în tot spitalul.

Pereții sunt albi și reci.

De-asupra-mi se apleacă o fecioară.

E doctor. Îmi pun toată nădejdea în ea.

Dar pare tristă și fără speranță.

Îmi lipește palma de frunte, suspină,

Îmi spune „Îmi pare rău”

Și-mi urează noapte bună.

Astăzi voi adormi singur, într-un spital pustiu.

Presimt că sufăr de o boală incurabilă

Și că nu o să mă mai trezesc.

Voi putrezi într-o clădire albă și luminoasă.

Închid ochii de oboseală și durere

Și încerc să-mi amintesc

Dacă am o icoană de-asupra capului.

Nu mai am putere să deschid pleoapele grele.

În minte-mi trec momente din copilărie.

Adorm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s