Și a zis Domnul:„Ce ai făcut?
Glasul sângelui fratelui tău strigă
către Mine din pământ.”
Geneza 4:10
Tăticul meu, ca sfântul de la Mira,
Ne-a stat de veghe nopți, la căpătâi,
Cu chipul blând, cu brațele trudite,
Cu dragostea strămoșului dintâi.
Mămica mea, ca steaua din Betleem,
Ne-a luminat ființele plăpânde.
Cu ochii calzi și inima curată,
Cu dragostea străbunei mele blânde.
Părinții mei, ca niște Sfinți Părinți,
Ne-au fost izvoare de înțelepciune.
Iubirea i-a unit și cununat,
Precum se reuneau cândva străbunii.
Noi am venit prin sânge și prin apă
Viață și botez am moștenit.
Am fost Români, ca mama și ca tata,
Iar roșul apă nu a devenit.
Tăticul meu a devenit țărână
Și mama mea în lut s-a preschimbat.
Ei dăinuiesc, răscumpărați de Sânge,
Noi suntem sânge neamestecat.
Ne-am dezunit de mamă și de tată,
De frații noștri am fost separați.
Ne-au rupt de Țară, fragmentând pământul,
Dar nu suntem străini, ci-nstrăinați.
Pământul geme și e plin de oase,
Și crucile străbunilor visează.
Dar nu uitați: azi fiii lor vă cheamă.
Pământu-i mort, dar sângele viază!
ABSURD 