Moartea melcului nelumit

Căci orice casă e zidită de către cineva,

 iar Ziditorul a toate este Dumnezeu.

Epistola către Evrei a Sfântului

Apostol Pavel 3:4

Cât timp a avut casă,

Melcul a visat.

Se ascundea

În cochilia tricoloră

Și visa.

Aici era în siguranță.

Când se năpusteau

Furtunile pustiitoare,

Pereții caduci deveneau

Ziduri de cetate.

Când se simțea singur,

Înălța rugi fierbinți

Către Creator,

Iar căsuța calcaroasă

I se prefăcea în templu.

Era acasă. Trăia.

Îi plăcea să admire

Cerul albastru.

Se lăsa mângâiat

De soarele galben.

Contempla

Zenitul sângeriu.

Scria versuri

Spiralate, indicibile.

Melcul era pregătit

Să înfrunte orice.

Chiar și moartea

Ineluctabilă.

Fiindcă știa că va fi

Înviat de Creator.

Și va avea o căsuță nouă,

Strălucitoare.

În locul celei perisabile.

Nu-și imagina vreodată

Că poate exista în afara

Cochiliei sale.

Dar grele vremuri

Se năpustiră peste el.

Șerpi fioroși l-au smuls

Din casă și l-au izgonit.

Cutremurător!

De ce?

Măcar dacă l-ar fi omorât.

Ar fi murit împăcat, strivit

În propria-i căsuță,

Acoperit de visuri și rugăciuni.

Dar a fost lăsat să moară

Suferind.

Adăstând  sucombarea.

Melcul s-a stins,

Lăcrimând peste mormanul

De cioburi și visuri sparte.

Lacrimile erau parte din el.

A plâns până s-a golit de sine,

Ascunzând în ultima picătură

Speranța că în viața de apoi

Va primi căsuță nouă, lucitoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s