„Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze,
cunoașteți că vara e aproape.” Matei 24:32-35
Sub firmamentele de umbre,
Sub licăriri de ametist,
Se năpustesc prăpastii sumbre
Înființând șeolul trist.
Se împânzesc ciulini, cucute,
În Hades spini au semănat,
Și-adânci himere nevăzute,
Înspre genune-au lunecat.
Arizi și mistuiți de noapte,
Uciși de scrum, putrefiere,
Gem boțurile, luturi, șoapte
Și umbra lor în ceață piere.
În urâciunea pustiirii,
Cad stele, munții se dărâmă
Și cerurile nimicirii
Se clatină, zdrobesc, fărâmă.
ABSURD 