„Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică,
pentru că lumina nu este în el.”
(Sfânta Evanghelie după Ioan 11:10)
Nu știu cine sunt și de unde vin.
Nu-mi cunosc părinții și copilăria.
Nu-mi amintesc ce caut aici.
Am în suflet doar credință și iubire.
Uitarea a transformat nimicul în cenușă.
E doar un somn în care caut armonie.
Un somn în care te visez pe tine.
Visul e frumos, pentru că în el te iubesc.
Chiar dacă tu mă cerți că am chip de om,
Sunt fericit că pot să iubesc atât de profund.
E o iubire atât de intensă, încât vrei s-o răstignești.
Pentru că iubirea adevărată e prea intimă, ca s-o cunoști în totalitate.
Și pentru că o iubire mare necesită sacrificiu.
Mă condamni că o țin încătușată în vise și instincte,
Dar trupul meu e cel mai potrivit leagăn al sufletului.
Uneori, și îngerii mă invidiază pentru el.
Mai ales că tu ești parte din el.
Nu poți să urci spre infinit, dacă nu ai o scară efemeră.
Iubirea e lumină. Îmi mai lipsește o rază.
Completează-mă!
ABSURD 