Arhetipală

„Amicul meu,

 ai alegerea între două lucruri:

între urât, ordinar, meschin și

între durere, pasiune, turbare…”

(„Avatarii faraonului Tlà” de Mihai Eminescu)

O pădure galbenă se înalță în fața mea.  O furtună de frunze freamătă silențios. Vervă, agitație, vâltoare, zbucium. Dar e liniște. Tu ești în mijlocul pădurii. Tăcută, dar puternică. Ești regina pădurii. O regină învăluită în alb și negru. Suntem în lumi diferite. Între noi e un zid invizibil, peste care nu pot să trec. Încerc să întind mâna spre lumea ta, dar nu ajunge dincolo. Dispare și trezește cercuri albastre de fum. În spate am doar ceață. Nu pot să gândesc dincolo de ea, dar simt o prăpastie fără margini, ascunsă. În față am zidul și pădurea galbenă. Uneori am impresia că reușesc să mă strecor în lumea ta vie și tăcută, dar îmi răsar coline în cale și copacii mă opresc cu crengile lor. Pădurea te protejează. În urmă e ceață, în față e o dimensiune galbenă și singuratică. Aici tu ești stăpână. Aici e tăcere, forță și mister. Nimic nu te poate rupe de universul tău. Strigătele nu ajung la tine, privirile se răsfrâng și se mistuiesc. Ai părul în vânt. Și frunzulițe galbene prinse în el.