Am visat că existența este absurdă
Și visul era mai profund decât realitatea;
Am vrut să mă trezesc, să fie suportabilă angoasa,
Dar m-a copleșit o tristețe adâncă
Și mi s-a făcut greață;
Mi s-a părut viața aiurea, fără rost,
Iar gândul m-a dus în prăpastia copilăriei;
Am amețit și am realizat că absolut nimic nu contează;
Eram doar cioburi lipsite de sens, haotice, dureroase
Și o greață abundentă îmi mistuia ființa;
Am lacrimi oprite în gât
Și simt deznădejdea devoratoare în trup…
Sunt treaz sau dorm? De ce?
Mă doare durerea ta.
ApreciazăApreciază
De ce? … probabil că nu ai trecut de „prăpastia copilăriei”. Putere, dragă prietene!
ApreciazăApreciază
viața e o iluzie căreia numai conștiința îi dă sens…
ApreciazăApreciază
Așa este, Lina.
ApreciazăApreciază