Aştept

În fiecare zi aflu că părinții mei sunt morți.

Da, morți. Tăiați în morgă, cusuți, culcați în sicriu.

M-am obișnuit deja să aud asta, dar îi aștept.

Cum să moară, dacă au fost mereu vii, lângă mine?

Îi aștept, dar nu mă gândesc prea mult la ei.

Mă tem că pot să-mi amintesc ceva, care să doară.

Dar nu pot să aștept la nesfârșit venirea lor.

Îmi aduc aminte că ultima oară erau plecați la lucru.

E greu astăzi și să lucrezi, și să ai grijă de fiu.

Nici noapte nu-i văd, că se culcă târziu și nu îmi spun.

Demult nu le-am spus: „Noapte bună, părinți!”

Dimineața se trezesc devreme, că nu mai apuc să-i prind.

Demult nu le-am spus: „Bună dimineața, părinți!”

Știu că pe mama deseori o durea inima de greutăți și griji.

Ce face ea acum, cu inima ei bolnavă și neliniștită?

Și tata era slăbit, dar zâmbea enigmatic, că era bărbat tare.

Și dacă au obosit și s-au îmbolnăvit mai mult, dragii?

Dacă au căzut pe câmp? Mama, ținându-se de inimă, iar tata- zâmbind?

Pe cine să mai aștept acasă? Mai am eu casă? A cui e?

Poate, de teamă că-i voi pierde, gândesc aiurea și delirez?

În fiecare zi aflu că părinții mei sunt morți.

Da, morți. Cu capac bătut în cuie și țărână cu flori de-asupra.

M-am obișnuit deja să aud asta, dar îi aștept.

Poate sunt prea obosiți de lucru și se vor trezi după odihnă?

Poate cuiele nu erau prea groase, să-i aștept?

Azi iar nu mi-a vorbit niciunul. Mâine este o altă zi. Aștept.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s