Adăst

Două rândunele și-au făcut un cuib în tindă.

Mă trezeam la zoritul zorilor, să le privesc.

Dar au plecat și nu s-au mai întors acasă.

De câțiva ani, le aștept, cu ușile larg deschise.

Un cățel alb, cu pete galbene, s-a născut.

Îi dădeam turta mea, coaptă de mama

Și dormeam cu el în paie, ca să nu fie singur.

De câțiva ani îl strig nopțile și-l caut, dar nu e.

Am sădit un copac în grădină, un măr tomnatic

Și îl ud cu apă curată, ca să-i admir roadele,

Când, scuturându-și florile, va străluci la soare.

De câțiva ani nuielușa uscată nu înverzește.

Am cei mai frumoși părinți, care lucrează veșnic,

Ca să ne coacă turte sau să ne aducă lemne de foc,

Iar de sărbători să ne bucure cu pâine de la iepuraș.

De câțiva ani îi aștept, înlăcrimat, la poarta deschisă.

În copilărie, m-am lovit și am căzut pe jos, de durere,

Am căzut în gropi adânci și din vârful copacilor înalți,

Mi-am rupt un picior și mi s-a spart nasul, pe nedrept.

De câțiva ani aștept să mor şi doar îmi pierd cunoștința.

Un gând despre „Adăst

  1. Din ultimile postări se observă, mai mult ca înainte, dorul de părinţi. Iar eu, le citesc şi plâng. Condoleanţe! Şi să ştii că vei avea mereu susţinerea mea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s