În absolutul iluzoric,
Sclipit de fantasmagorii,
Pentru plăceri amăgitoare,
De a sorbi nectarul crud.
Izvorul lui din necuprins,
În traiectorie căzând,
În drumul lui fulgerător.
Dispare șerpuind în fum.
În vânătoarea după venus,
Văd cum steluțe muritoare,
Se sting în lăcrimări astrale,
Deși au suflu metafizic,
În corpurile căzătoare,
Văd căutările abstracte,
Care dispar în mistuire,
În întunericul haotic.
Și zâmbete vertiginoase –
Nişte sclipiri în hăul lacom,
Tresar în ochii mei de beznă.
E forţa beznei, să-mi zdrobească,
Sclipiri şi cioburi de steluţe.
Eu cad şi strig, culeg din praf,
Dar am doar mâini însângerate.
În absolutul iluzoric,
Vânez ambrozie și stele.
Ce poate fi mai important,
Când sunt steluțe şi e spaţiu?
Chiar dacă n-am nimic din ele,
Din veacul meu elucubrant.
Banal sunt eu şi lumea mea,
Şi doar sclipirile de stele
Îmi dau splendori amăgitoare.
Răsar și plouă cu sămânţă,
Încearcă să înmugurească.
Rodesc sclipiri și stingeri pale
Și oglindesc abisuri negre.
Vă văd în câmp cu rouă,
Lângă izvor, visând.
Într-o pădure, printre
Meteoriţii leneşi…
Ce spirit fin şi sideral…
Îmi caut morții printre voi.
Fantasmagorice steluţe,
În galaxii, orbecăind…
Nu aţi văzut un chip de înger,
Ce seamănă cu mama mea?
Am urmărit căderi blajine:
Părinţii, sora şi un frate…
Mai sunt şi apogee blânde,
Când mă priviți și picurați,
Că sunt culegător de cioburi.
E doar că vreau să vă reţin
Și să opresc căderea-n beznă
A mea şi-a voastră-n spaţii negre.
Dar nu pot să reţin lumina.
Iruptă spre izvorul ei.
Sunteţi imaculate, pure,
Angelice, astrale, vii.
Aş fi particula,
Ce nu-mplineşte punctul.
Deci, nici un sfert
Din ce sunt eu acuma.
Nu pot, eu sunt materie,
Iar voi – sacralitate.
Aşa cum floarea soarelui, frumoasă,
Mlădie se întoarce după soare,
Tot astfel gândul meu, cu pietate,
Se-ntoarce veşnic către fața voastră.
Vertiginoase clipe mă consumă,
Dar stărui peste ele cu iubirea.
Dintr-un crâmpei de cer albastru,
O stea desprinsă de azur,
A fulgerat sclipind lumina
Armoniosului în jur.
În unduirea visului stelar
Puntea luminilor de sentimente,
E aruncată peste univers.
Am ajuns ce sunt,
Graţie sclipirilor de stele.
ABSURD 