Ultima etate

Am trupul istovit și zdrobit.

Nu pot să dorm, că mă apasă.

Trebuie să dorm spânzurat,

Ca să să-mi odihnesc și sufletul.

Visele îmi leagă mâinile și picioarele.

Somnul îmi încleștează gura.

Mă trezesc bătăile inimii și frica.

Mă spăl, ca să fiu curat la morgă.

Mănânc, ca să hrănesc viermii umezi.

Privesc fix, ca să nu gândesc.

Când voi adormi iar?

A câta oară mă voi trezi?

Douăzeci și trei de primăveri

În așteptarea sfârșitului

Subit și imediat al acestora.

Oase străine pe pământ uitate.

Umbre viclene și dușmănoase.

Priviri pline de întuneric

Și cuvinte cu miros de sânge.

Eliberați-mă de mine.

Rugați-vă să pot evada în tăcere,

Ca să nu trezesc furia și nebunia.

Iar pentru cei ce nu au puterea

Să mă uite: eu nu am existat.

3 gânduri despre „Ultima etate

  1. 23 de ani luptam si noi alaturi de tine si nu dorim nicidecum sa-ti pierdem din gustul dulce-amar cu care ne trezim dimineata si e mereu prezent pina se inchid pleapele grele de somn…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s