Am învățat să mă despart de mine,
În sfârâitul lumânărilor,
În cântecul tăcerii.
Am învățat să mă despart de mine,
În frământarea trupului,
În agonia pieptului.
Am învățat să mă despart de mine,
În chipuri de icoane
Și gânduri absurde.
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
ABSURD 
Frate, o boală învinsă ţi se pare orice carte.
Dar cel ce ţi-a vorbit e în pământ.
E în apă. E în vânt.
Sau mai departe.
Cu foaia această închid porţile şi trag cheile.
Sunt undeva jos sau undeva sus.
Tu stinge-ţi lumânarea şi-ntreabă-te:
taina trăită unde s-a dus?
Ţi-a mai rămas în urechi vreun cuvânt?
De la basmul sângelui spus
întoarce-ţi sufletul către perete
şi lacrima către apus.
(Lucian Blaga-Incheiere)
ApreciazăApreciază
Foarte frumos….
ApreciazăApreciază
Niște versuri cu adevărat impresionante.
ApreciazăApreciază
O LACRIMA
O lacrima din lumanarea, care arde
Prelinsa peste sufletele celor adormiti
O lacrima de ceara, care cade
Rostogolita de durerea celor umiliti
Plecata fruntea, cade peste crucea rece
Tot asteptand minuni si zile luminoase
Dar nu mai reanvie viata, care trece
Si care se preface-n pulbere si oase
O lacima, care se lasa plansa
Doar de durere, doar de disperare
Langa icoana, o inima de suferinti atinsa
Tot se mai roaga cu-atata indurare…
ApreciazăApreciază