Zbucium mort

E prea larg cerul,

Ca să stau în mine.

Mă respinge pământul

Cu valuri de amețire;

Țâșnește energia din trup,

Mă strecor printre bulgări

Calzi și uscați,

Izbit de bătăile inimii.

Îmi seacă durerea

Împrăștiindu-mă prin dimensiuni

Absurde.

Mi se strâng plămânii:

E prea larg cerul, ca să respir.

Îmi crapă pielea

Și printre bucăți cleioase

Mă înalț.

Strigătul eliberării se topește-n

Unde armonioase.

E prea larg universul,

Ca să stau în mine.

Și pământul rece și mort

Mă aruncă în imensitate.

Mă zbucium, sunt aproape eliberat,

Dar intervine ceva, ceva ce persistă

Și se impune agresiv.

Este absurdul.