În răcnete de zbucium
Mă sinucid în noapte,
Nu mai suport străinul
Ucis demult în mine.
M-am săturat de lacrimi
Și hoitul ud de ele,
De lumea ce mă cheamă,
Dar îmi respinge lumea.
Mai bine mort întruna,
Decât plăceri impuse,
Mai bine-mi plâng de-asupra,
Decât să plâng în mine.
Tristeți mistuitoare
Se surpă-n mădulare,
În răcnete de zbucium
Mă sinucid în noapte.
ABSURD 
Nu nu trebuie … fii cuminte … mie ingenere mia furat blogul si eu nimic nu zic 😦
ApreciazăApreciază
O, tineri cari umblaţi printre frumseţi,
ce fel de tineri sînteţi, tineri cîntăreţi?
V-a părăsit de tot dumnezeirea?
Uitarăţi cîntecul ce-l cere firea?
Sau nu-l găsiţi? V-a amuţit în gură
cuvîntul ce alege lamura din zgură?
Neîncercînd în cale nici o vrajă,
voi ţineţi porţilor o tristă strajă.
S-a întîmplat să port cîndva făclia
din vale-n deal, din noapte-n zi,
pe drumuri ce mereu vor fi,
călăuzindu-vă pînă la pragul
unde-n azur domneşte măreţia.
S-a întîmplat să cînt prin vreme pămîntească
tot ce-i înalt, tot ce-i frumos,
tot ce ieşi ca din tiparniţă cerească:
porunci şi pravili, noime, legi,
visuri ce ţi se dau şi nu le-alegi,
căi de ursită, ţinte ce se-adulmecă de-abia
la vîrste cum se face-a mea,
zbor de-mplinire, ultime-nălţări,
prin cari pămîntului îi scapi subt zări.
De ce tăceţi voi, tineri cîntăreţi?
Uitarăţi cîntecul ce-l cere firea?
Sau aşteptaţi
ca inima ce are dreptul la odihnă
să cînte-n locul vostru şi iubirea?
(Prolog, de Lucian Blaga)
ApreciazăApreciază