Nostalgiile

Se spune că satul Cartal a fost întemeiat în 1814 pe locul unui sat turcesc. Ca localitate veche este atestat în „Letopisețul” lui Neculce, „Descrierea Moldovei” de Cantemir. Așezat pe malul stâng al Dunării, cu lacuri și iazuri în preajmă, câmpii și văi întinse, are cei mai harnici săteni: începând de la pescari, profesori și pur și simplu  gospodari, până la cei care lucrează „cu ziua” pentru a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Sunt aici oameni inteligenți, așezați pe la casele lor și cu simțul umorului. Nu-i preocupă chestiunea identitară. În situația lor e mai complicat: la sud, pe malul drept al Dunării, se vede Isaccea și căsuțele românilor, sub coastă se-ntinde hotarul Moldovei, iar la nord, cât cuprinde, numai bulgari, găgăuzi, ucraineni, toți vorbitori de limbă rusă. Iar dacă-l surprinzi pe vreun cărtălean cu întrebări mai delicate ce ține de etnie, îl complici rău. Nu că i-ar fi străină tema, sau, Doamne ferește, să fie prost! Însă, vorba ceea: am o părere, dar nu sunt de acord cu ea sau, cum spunea marele Grigore Vieru: ferice de cei care grăiesc singuri – au cu cine vorbi. Deși în sat se studiază în limba maternă, pe lângă cea de stat, majoritatea nu știe ce limbă vorbește. Aici se potrivește un alt proverb:  spune cu cine prietenești, ca să-ți spun cine ești. Cărtăleanul e prieten cu toți. El știe despre sine doar ce i se spune și ce aude. Dintre multitudinea de etnii, cărtăleanul este cel mai obiectiv dintre toți. Are Cartalul din Ucraina, adică Basarabia, adică Bugeac, tradiții și obiceiuri frumoase, creștine și păgâne. Are istorie și istorii interesante. Satul e vizitat de turiști, arheologi și politicieni. Într-o zi de vară, când se făceau săpături arheologice din preajma satului, m-am apropiat de un istoric din Odesa, rus, care-mi tot spunea despre sciți, geți și daci, care ar fi locuit pe aceste meleaguri. Și, mai mult din plictiseală decât din interes sau curiozitate, îl întreb: cui aparține, pe drept, Basarabia? Rusul, rus de firea lui, cică îmi spune: cine a luat-o primul, aceluia și îi aparține.

Nu vei găsi în sat păreri extremiste, xenofobe, naționaliste (sic!) și doar în pragul alegerilor locale /prezidențiale se găsesc adepți ai unor lideri, partide; bine informați, poziționați și cu o duzină de argumente și contraargumente. Profesorii din sat își fac studiile în Moldova, dar își trimit copiii să studieze în limbile ucraineană și rusă în Izmail, Odesa, Cetatea Albă. Acest fapt îl explică astfel: în Moldova merg numai lenoșii care nu vor să învețe într-o altă limbă, plus că diploma moldovenească nu este recunoscută și apreciată în Ucraina, iar orașele susnumite sunt și mai aproape de casă. În România e greu să ajungi și să te menții, iar cei de acolo îi subapreciază pe basarabeni etc. Cărtălenii știu că NATO este o bază militară și se tem de ea, sunt nostalgici după timpurile sovietice, le spun rușilor „ai noștri”, sărbătoresc ziua de 23 feebruarie – ziua armatei sovietice, 9 mai – ziua victoriei etc. Orice ideie diferită de a cărtăleanului este catalogată drept: „te-ai stricat, unde ai fost”. Dacă ești anticomunist, riști să-ți faci mulți dușmani și să-ți spună chiar mătușa ta că „asemenea oameni ca voi trebuie împușcați, nimiciți, distruși de pe fața pământului”. Mă rog, nostalgiile. Cum spunea cineva: era bine, fiindcă eram tânăr!

15 gânduri despre „Nostalgiile

  1. Ai perfecta dreptate, doar ca pot sa mai subliniez citeva nuante. Cartalenii sunt oameni gospodari care stiu ca pentru a dobindi ceva trebuie sa depui eforturi sustinute, astfel ca ei nu se sfiesc de la cele mai grele munci. Mucaliti din fire nu uita sa te intepe daca l-ai atins in orgoliu. Iubeste petrecerea ca un adevarat moldovean ce este si nu se da in laturi de la un paharel si o infruptare pe cinste.

    Apreciază

      1. Da. mama este originară din Cartal. Copilăria mi-am petrecut-o îm mare parte în acel sat. Locurile pitoresti te imbie sa revii macar cu amintirea dacă altfel nu se poate. Acolo traiesc unchii si verisorii mei.

        Apreciază

  2. Am citit cu plăcere impresiile tale. Tatăl meu era din Cartal, ai as fi curioasă sa vad daca mai trăiesc unchiul si matusile mele. Am fost si eu la Cartal in vizită, de cateva ori, pînă prin 1977. DAr după moartea tatei, în ian 1991, nu am mai stiut nimic de rude.
    Cred ca satul s-a schimbat mult. Daca citesti mesajul meu, as fi bucuroasă sa imi scrii pe mail.

    Apreciază

  3. „….cum spunea marele Grigore Vieru: ferice de cei care grăiesc singuri – au cu cine vorbi”

    Cat adevar in aceste cuvinte !

    Un articol minunat!

    Si eu sunt pe jumatate basarabeanca, tata a fost de acolo. Dar facandu-si studiile la Iasi, in anii 1936-37, odata cu repartitia guvernamentala, a luat drumul Ardealului, unde s-a si casatorit, si a ramas aici. Am vizitat locurile lui natale in 66-67 cand s-a deschis granita pt rude, si am mai fost inca de vreo doua ori apoi.
    Mi-au lasat multe amintiri frumoase acele locuri, si desigur nostalgii.

    Iti doresc un CRACIUN FERICIT cu bucurii si sanatate, alaturi de cei dragi !

    Apreciază

  4. Eu sunt din Cartal si mi-a facut o deosebita placere sa citesc articolul dvs.Intr-adevar e frumos si oamenii sunt primitori.Ce v-a determinat sa scrieti despre Cartal?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s