Individul enigmatic

E atât de obișnuit cu singurătatea, încât nu l-am surprins niciodată vorbind. Îl văd mereu încordat, cu fața crispată. Ridică o piatră. Un efort enorm, obrazul lipit de piatra rece, picioarele proptite în pământ și o siguranță atât de omenească în mâinile murdare de pământ. Îl aștept sus, fără să-l sustrag, fără să-i spun ceva. Încet, gâfâind, ajunge într-un timp în vârful dealului. Îi aud suflarea. Cu ochii senini privește piatra cum se rostogolește. O urmărește cu privirea până când aceasta se oprește. E obosit, abia-și mai trage sufletul, dar e atât de calm, încât știu cu siguranță că e conștient de ceea ce face. Plictisit, cu pasul greoi, dar măsurat, se îndreaptă spre piatră. Pletele-i lungi îi cad peste față, îi astupă fruntea lată și ochii. Când se apleacă asupra pietrei, am impresia că se face una cu ea. O cuprinde cu mâinile robuste și, înainte de a o urni, își ridică fruntea, strânge din maxilare, inspiră adânc și zmuncește puternic. Este trist și îngândurat, că mă întreb: oare de ce e mai preocupat, de sine sau de piatră? și de ce este mai mâhnit: de povară sau de existență în sine? Uscățiv, înalt, smead. De odată mă cuprinde o frică și mă gândesc la măreția lui, la cât de puternic și hotărât este! Îl văd cum calcă pământul tare și mă simt străin, inutil, izolat. Cred că cel mai bine se exprimă în tăcere. Nu mi-l imaginez altfel. Buzele strânse, ochii larg deschiși, spatele încovoiat. Nu-l strig pe nume, nu îndrăznesc să-l ajut: știu că nu va ceda piatra, o ține strâns și am impresia că ajungând cu ea sus, nu vrea să-i mai dea drumul. A găsit ceva nevăzut în ea, care-l atrage, îl leagă. Câteodată închide ochii, dar nu se oprește, mâinile împing mecanic bolovanul, picioarele înaintează spontan. Îl urmăresc în tăcere și doar uneori tresar, trezit de zguduitul rostogolirii. Cunosc orice firicel de iarbă, orice bulgăre, până și pașii îi număr: unu, doi, trei… De jur-împrejur se întinde o vale stâncoasă și sură. Se contopește cu decorul și are chiar și aceeași culoare. Parcă ar ieși din aceste pietre, zdrențăros, rece. El este stăpânul văii. Se numește Sisif. Aici l-am cunoscut, aici îl găsesc de fiecare dată, când vreau să-l văd. Îl las să-și urmeze piatra supus și mă îndepărtez încet, îngândurat, departe de valea cu stânci și un cer înnorat.

Citiți, vă rog, și https://absurdul.wordpress.com/2011/06/26/de-la-creationism-la-existentialism/

5 gânduri despre „Individul enigmatic

  1. Superb! Drept sa zic, initial imi parea sa fie un sisif intruchipat de un monah ce se poarta pe sine si povara patimilor sale spre inaltul cerului, cu rabdare si mahnire, dar totdeauna cu nadejdea ca poate de data aceasta piatra nu se va mai rostogoli. Sisif nu prea avea aceasta nadejde, de aici si incredibila putere mentala si statornicia pe care le intruchipeaza acest personaj.

    Apreciază

  2. Mulțumesc mult! Nu am înțeles niciodată încrederea și speranța, văzând-o mereu drept izvor al egoismului și justificare a instinctelor. Indiferent că este că este în inconștient, subconștient sau conștient, aceasta apare interesat, urmărește un scop și are o temelie profitorie. Ferice de cei fără speranță!

    Apreciază

  3. Nu am avut o abordare ortodoxa, pentru ca nu cred ca as fi avut prea mare succes cu ea la tine.
    EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr.égoïsme.
    PROFITÓR, -OÁRE, profitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută să obțină un câștig din orice situație (neținând seamă de interesele altora); p. restr. afacerist, speculant.
    INTERESÁT, -Ă, interesați, -te, adj. 1. Care are un interes (într-o afacere), care are de tras foloase. 2. Care urmărește numai interesul său personal; meschin. 3. Plin de curiozitate.
    Este simpatica perspectiva ta! : -) Egoist, profitor si interesat sunt cam sinonime; conform definiitilor din dex, il intruchipeaza nu pe acela care isi doreste ceva bun pentru sine ci pe acela care se preocupa in mod exagerat de propriile interese si asta in detrimentul intereselor celorlalti.
    Gandirea ta, cum ca ar fi o raportare egoista sa-ti doresti binele tau sau al altuia ca bine al tau pare destul de matematica si absoluta; intr-un fel generalizezi si creezi o relatie de sinonimie intre a-ti dori si a dori pentru sine in detrimentul celorlalti. Deci speranta in sine (nu dorinta egoista) nu este egoista si nici profitorie si nici interesata. Singura care ramane in picioare ar fi ca speranta urmareste un scop, numai ca nu este nimic rau in a avea un scop, o tinta. Orice lucru facut fara scop nu-si are sensul. Sa nu confundam a avea un scop cu a fi machiavelic sau iarasi, profitor.
    Speranta este un sentiment firesc (asta nu te intereseaza pentru ca tu probabil condamni firea umana) si pozitiv, care ajuta omul sa aibe puterea sa lupte, sa se depaseasca pe sine. Tinta omului nu este sa nu-si doreasca nimic, eu zic ca este sa-si doreasca binele care-l ajuta sa-si desavarseasca firea, sa-si biruiasca pornirile negative ale inimii si ale mintii, obisnuintele rele ale trupului.
    Gandirea ta imi suna a Cioran.

    Apreciază

  4. Spuneați că orice lucru făcut fără scop nu-și are sensul. Dar ce are sens? Aspirațiile iluzorice, fantasmagorice, utopice, naive, artificiale (egoiste)? Faptul că cineva tinde, vrea, jinduie, dorește, visează și plănuiește nu înseamnă nimic altceva decât să justifice imperfecțiunea umană. Și ce e aia luptă? Cu ce, cu cine, pentru ce? Orice încercare de evoluție, progres, ascensiune, dezvoltare, înaintare, care este limitată nemijlocit de nedesăvârșirea noastră și este redusă la moarte, sfârșit, final, demonstrează zădărnicia, luptă absurdă și inutilă, iar în primul rând, egoismul și arată cât de jos suntem, cât de mult tindem spre perfecțiune, dar nu spre bine, ci spre comoditate, plăcere, satisfacție, lux și tot ce ține de instinct dobitocesc, animalic, cadavric, trupesc. Mi-e greață și silă de tot ce se face fără rost, aiurea, de nonsens, de alogic, de oameni, de mine. Ce este instinctul de apărare, continuitate a speciei, inventarea, crearea și activitatea cotidiană decât egoism, vanitate, sălbăticie, primitivism? Țintă? Un imperfect poate atinge doar ținte imperfecte. Nimeni nu-și depășește umbra, poate doar păcatul, intensificându-l sau înmulțindu-l. Un copac uscat nu va rodi. Și un limitat nu va cuprinde necuprinsul. Un mărginit nu va avea acces la perfecțiune, absolut, veșnicie și alte valori. El poate doar visa, dori, tinde. De ce? Păi, probabil, că este egoist. A vrea sau a nu vrea, a alege ceva sau a ignora, a face ceva sau a renunța, toate vin din egoism. Toate sunt decizii. Și pornesc de la pronumele personale eu, îmi, -mi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s