E duminică.
Ce să fac cu poemele pe care nu le-am citit? Atâtea nu am făcut… Ei și, ce folos am din tot ceea ce am făcut? Ce să fac cu poemele citite?
E duminică.
Zi de odihnă. Pot să mă relaxez. Furtuna vieții a trecut. A rămas ultima zi. Zi de meditații. Zi sfântă. Ce rost are viața mea? Ce s-a ales din ea? Este rost? V-aș ruga să repetați asta mâine, când eu nu voi mai fi. Să vedem, ce rost au niște afirmații moarte pentru un mort.
E duminică. Nu e a noastră. E doar ultima. E duminica lui Dumnezeu.
ABSURD 
„Ce rost are viața mea? Ce s-a ales din ea? Este rost? V-aș ruga să repetați asta mâine, când eu nu voi mai fi. Să vedem, ce rost au niște afirmații moarte pentru un mort.”
Trist, foarte trist, zguduitor!!!
ApreciazăApreciază
Firesc, evident, logic, normal, axiomatic. Mulțumesc pentru condescendență!
ApreciazăApreciază
a aparut Dumnezeu in poeziile tale…asta ma incalzeste…poate e doar o iluzie a mea..dar ma complac in naivitatea imatura cu care privesc viata…
P.S. daca miine nu vei fi incearca sa lasi ceva ce ar aminti de tine, ceva care ti-ar ucide efemeritatea…si nu e chiar logi si normal si firesc…e un punct de vedere inedit mai degraba…asa vad eu de la micimea anilor mei:)
ApreciazăApreciază
Ca orice individ care vorbește mereu de la persoana întâi, respiră, mănâncă, doarme, clipește, există și argumentează justificându-se, sunt egoist, deci, nu vreau să las ceva, care nu mă va încălzi în pământ. Ce am eu cu cei care rămân după mine?
ApreciazăApreciază
„V-aș ruga să repetați asta mâine, când eu nu voi mai fi…”
„E duminică. Nu e a noastră.”- de cîte ori citesc pe blogul tău mă cuprinde o stare de meditație,de reflectare, fiecare cuvînt își are un rost, nu știu cum să-ți explic starea…e ceva…
ApreciazăApreciază
Bravo! mi-au placut mult poieziile tale, ai ceva aparte, un stil deosebit. Cînd citeam m-ă întebam: Oare tot ce scrii rezultă din realitatea spiritului tau? Dacă e aşa, înseamnă că ai suferit cîndva, undeva sau pote chiar suferi…, şi din această suferinţă cuvintele încep să ia formă, culoare şi pănă la urmă viaţă! Eu cred că e un început bun pentru o carieră de succes!!! Bravo!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc! Interesantă evoluție a pragmatismului: de la suferință ați ajuns la carieră! Cred că suferința e cea mai demnă de mine.
ApreciazăApreciază
da, ai observat corect- suferinta este cheia succesului, este cea prin care ne facem fericiti! fara suferinta nu poti avea un viitor bun, bucura-te ca suferi si traiesti prin suferinta,nu pentru ca n-o pot face toti, ci pentru ca ea intodeauna a fost si este piinea cu care s-au hranit cei intelepti!
ApreciazăApreciază
Salut! Nu m-am gândit niciodată la ideea asta materialisto-profitoare. Chiar sună interesant! Ca să câștigi din suferință! Ca un cerșetor care plânge umilit. Cred că în așa momente cauți alinare, răspuns, orice altceva, dar așa… Chiar nu-mi imaginez. Să mă admire lumea și să spună: ”Vai, ce mai suferă, sărmanul! Ia și de la mine un ban.” Și totuși, care ar fi metoda cu care mi-aș putea câștiga pâinea?
ApreciazăApreciază
aici nu ai inteles corect, in cazul tau nu esti in postura de cerşetor care-si cistiga existenta umilindu-se, ci esti cel care are deja „pîinea” gata coaptă. „Nu te grăbi s-o mănînci toată odată…,n-o tăia, ci rupe din ea cîte puţin aşa încît să-ţi ajungă toată viaţa.”
Tu nu trebuie să cauţi răspuns, alinare sau altceva…, ar fi prea copilăresc. Nu trebuie să te gîndeşti şi să-ţi imaginezi nimic, lasă timpul în locul tău să gîndească, pentru că timpul ţi-a adus suferinţa(pîinea) şi tot el te v-a învăţa cum s-o mănînci.
ApreciazăApreciază
Sună foarte straniu tot ceea ce spuneţi! Poate, într-adevăr, nu înţeleg ceva? Mereu am lăsat timpul să gândească în locul meu. Sunt dus de curentul său. Mulţumesc pentru sfaturi.
ApreciazăApreciază