Monolog

Strânge-mă la piept

Că voi cădea-n tăcere

Străin nedumerit,

Creat pentru durere.

Mă leagănă încet

Că voi pleca în noapte,

Nu vreau să te cunosc,

Vreau să mă-ngropi în șoapte.

Eu nu am fost născut

Din soare și iubire,

Ci rupt și adunat

Din umbră și mințire.

Nu știu ce e speranță,

Dorința e grețoasă,

Să nu-mi vorbești de clipe

Că moartea mă apasă.

Amurgul este trist

Și plin de armonie,

Nu-mi spune ce va fi,

Un optimist ce știe?

Strânge-mă la piept

Că voi cădea-n tăcere,

Eu nu mai vreau nimic,

Am totul din durere.

7 gânduri despre „Monolog

  1. sunt gata sa te string oricind! cu cit traiesti mai intens ce scrii, cu atit poezia e mai puternica … bine… te mai astept in vizita! … cu noi poezii…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s