Motiv de bucurie

Eu am onoarea sfântă să-asist la armonie:

Pe-un pat din iarbă verde un om și-atinge sensul:

Un chip de mulțumire și liniște nevie

Împrospătează scopul și judecă imensul.

Un păr de corb străluce lipit de fruntea-n sânge

Și ochii cabalistici răsfrâng firescul rece,

Pe buzele suave atâta taină plânge,

Că aș cădea alături de cel ce vrea să plece.

Iar mâinele plăcute cu iz de lemn și ploaie,

Supuse se sărută că s-au dezis de fapte,

Instincte egoiste ce ieri curgeau șiroaie

Azi împietresc sătule, uscate peste noapte.

Eu am onoarea sfântă să-asist la armonie,

Să văd cum toată lumea devine înțeleaptă,

Cum soarele ca iarba să se-ofilească știe,

Cum mintea care tace să fie cea mai dreaptă.