Speranță

Vreau să cadă soarele.

Să mă ardă nu doar sufletul.

Să-și înfigă razele precum cuvintele.

Vreau să ningă mult,

Să cadă peste mine zăpada

Și gheața să-mi rupă carnea,

Și să-mi mustească sângele.

Vreau să fac o baie

În pământul umed și rafinat.

Să mă amestec în zăpada cu

Sânge și pământ.

Ca un nebun vreau să mă

Pârlească soarele,

Să-mi ardă rănile,

Să-mi scoată cioburile de gheață

Din mine.

Ca un sălbatic voi zmulge

Atunci din piept

Ca să-mi dezgolesc viermii

Flămânzi,

Iar ei, pârliți de soare,

Să se miște mai repede

Și păliți de ger să se

Adâncească în mine.

Vreau să aud viața cleioasă

Cum foșnește în trup.

Acoperiți-mă cu muște și soare!

Culcați-mă pe gheață și râme!

Hrăniți-mă cu viermi!

Aprindeți rugul, să-mi

Luminați ochii reci.

Rupeți din mine, puneți

Pe cărbuni.

Uscați-mi brațul drept

Ca să faceți o cruce din el.

Chemați lupii să-mi cânte.

Să tacă toți optimiștii

Care ridică și morții cu

Absurditățile lor!

Să nu-i aud măcar acum!

Să tacă! Faceți-le ceva!

Aruncați cu oase în ei!!!

Stropiți-i cu sânge,

Poate și-or reveni.

Dați-le să mănânce

Din mine,

Ca măcar din fățărnicie

Să tacă,

Să cred și eu în filosofia mută!

7 gânduri despre “Speranță

  1. Uite că ai revenit în stihia ta… Nu știu, din păcate ori din fericire… De fapt, îmi place totul ce scrii. Când citesc mă trec fiori. E minunat! Tu mi-ai făcut cunoștință cu arta urâtului, m-ai făcut să o înțeleg (cât de cât) și să o iubesc. Îți mulțumesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s