Stau închis.
În jur păianjeni
Negri și păroși se mișcă.
Cad pe mine
Și sălbatici
Strâng picioarele pufoase.
Săr și mă agit în noapte,
Împăienjenit pe față,
Mâinile îmi sunt mușcate,
Pielea arde și mă-nțeapă.
Strig și simt
Cum intră-n gură,
Mișcătoare și grețoase,
Picioroange ascuțite,
Foșnitoare și păroase.
Scuip și se lipesc de limbă
Și-mi stropesc otravă-n gură.
Eu mă zbat,
Iar ochii umezi
Sunt mâncați pe jumătate.
Dau cu mâna, însă mușcă,
Mai adânc pătrund
În craniu
Și se mișcă pe sub piele
Fioroasele dihanii.
Carnea-i udă și se sparge,
Curge sânge, se lipește,
Bubele se umflă negre,
Tot în jurul meu foșnește.
Cad acoperit în noapte
Sub păianjenii sălbatici,
Mă astupă, intră-n mine
Să depună ouă grase.
ABSURD 
Mie mi se asociaza paianjenii acestia ai tai cu niste ginduri, senzatii ucigatoare care incet, incet, te domina, care pun stapinire pe intreaga ta fiinta si te tin in prizonierat. Tu incerci sa-i alungi si prin asta le apropii si mai mult izbinda.
ApreciazăApreciază
Frumos! Să știi că ar fi ceva adevăr în ceea ce spui. Mulțumesc pentru decodare. Ești pătrunzătoare 😛
ApreciazăApreciază
Victoria are din nou dreptate.Incotro te duci Slavic.Mami, viata asta poate fi atat de frumoasa, cu toate neajunsurile ei.
ApreciazăApreciază
Poate, dar nu e. Mă duc acolo, unde merg toți. De ce sunt vinovat că trăiesc asemenea stări?
ApreciazăApreciază