Spune-mi, iarbă, eu ce caut
Cu piciorul peste tine;
De ce soarele e roşu
Cum e sângele în mine?
Spune, verde, de ce-i neagră
Inima, precum pământul,
De ce strig, când veau tăcere
Şi exist, când moarte-i gândul?
Spune-mi, iarbă, eu ce caut
Şi ce cauţi, tu, sub mine?
De ce facem umbră umbrei
Şi cădem uscaţi, străinii?
Spune-mi, iarbă, de ce coasa
Ne alintă ca o mamă
Şi de ce semănătorul
Ne aruncă fără seamă?
De ce inima îmi bate
Şi sămânţa încolţeşte,
De ce firul care moare
Se închină, mulţumeşte?
Spune, iarbă, eu ce caut,
De ce nu-s scutit de viaţă
Şi de ce mă legăn, oare,
Mistuindu-mă în ceaţă?
ABSURD 
„Poți să apui dacă un om este isteț după răspunsurile lui. Poți să spui dacă un om este înțelept după întrebările lui.”
(Naguib Mahfouz)
Bravo!!! Îmi place mult poezia. E minunată!!!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc mult, Victoria! Mă bucur că ţi-a plăcut poezia.
„Cel care se crede înţelept şi care îngăduie să i se dea această însuşire, are de-acuma defectul acesta în plus faţă de alţii.”
ApreciazăApreciază