Clipa vine şi se duce,
Dar n-o chem şi n-o resping,
Steaua arde la răscruce:
N-o păstrez şi nu o sting.
N-am bătut – mi se deschide,
N-am cerut, dar mi se dă,
Steaua-mi singură decide
Când se-aprinde şi când stă.
Fac ce nu am vrut vreodată,
N-am cerut nici ce nu fac,
Steaua mea necăutată
Mă orbeşte ne-ncetat.
Da, soarta este dură!!!
ApreciazăApreciază
Aş spune absurdă.
ApreciazăApreciază
Sper sa nu gresesc, dar nu stiu de ce… nu vad STEAUA prin prisma a „ceva” ci a „cuiva”.
ApreciazăApreciază
Asta şi este artă: o poţi interpreta divers.
ApreciazăApreciază