Eu văd tristeţea-n ochii tăi…
Tăcerea ta-i atât de-aproape…
Suspină inima-n văpăi.
Aud cum frunze curg pe ape.
Cât de adânc m-am cufundat
În ploaia asta de dorinţe…
Văd ochii tăi… A înserat.
Curg frunze. Mute suferinţe.
Tăcere. Frunzele au stat.
Un cer albastru în văpăi.
Suspină marea… A plecat…
Eu văd tristeţea-n ochii tăi…
ABSURD 
Mereu
Adânc
Rămâi,
Izvor!
Naiv,
Adăst…
ApreciazăApreciază
frumos ai descifrat numele Marina, incearca sa-l descifrezi si pe al tau! 🙂
ApreciazăApreciază
Limba,
Inima…
Urăsc
Banalitatea
Absurdă!
Care-i rostul
Acestor cuvinte
Lirice,
Anoste,
Rupte
Acum
Şi uitate?
ApreciazăApreciază
Vrei din
Egoism
Absurdul
Cale
Enervat
Să-şi facă.
Lasă-l, că
Angoasa
Vine…
ApreciazăApreciază
Toate sunt frumoase, dar asta imi place cel mai mult.
ApreciazăApreciază
Cu aleasă consideraţie. Vă mulţumesc că m-aţi vizitat!
ApreciazăApreciază
Văd ochii tăi… A înserat…….. e frumos, e foarte frumos…..
ApreciazăApreciază
Sunt obosit… nu-ţi mai văd nici ochii… e seară… vreau să plec… e unica mea dorinţă… vreau să dispar definitiv, să pier, să evadez… vreau să mor, şi odată cu mine să moară lumea din mine, totul ce am inventat… suspină marea… a plecat…
ApreciazăApreciază