Scepticism sarcastic de ironie critică, cu intenţia spulberării standardelor stereotipizate, ajunse până la exces de formalitate banală şi naivă, cu surplus de absurd firesc, acceptat în urma aprobării impunerii concepţiilor ideologice şi a viziunilor unor mentalităţi mediocre şi fantasmagorice de o utopie iluzorică incomparabilă, incontestabilă, incredibilă, inconfundabilă, incurabilă, irepetabilă, cu caracteristic de individualitate originală, incompatibilă altor poziţii, păreri şi opinii.
Din tot murdarul răscoleşte rostul,
Va fi ceva, aşa de mult!
Încearcă omul de găseşte,
Din tot acest întreg tumult!
Precaut fii de nu greşeşte –
Va fi ceva, aşa de mult!
Nu obosi când cauţi fericirea,
Va fi ceva, aşa de mult!
Fii fericit şi vezi de fericeşte,
O lume-ntreagă de iubeşte!
Ce-i drept, nu capeţi nemurirea…
Va fi ceva, aşa de mult!
Ia seama: judecă, gândeşte,
Fii pentru bine… să-l găseşti!
Va fi ceva, aşa de mult!
Speranţa ia de-o mânuieşte,
Ea e ceva ca să trăieşti…
Va fi ceva, aşa de mult!
Până la moarte, vezi, te bate,
Să dai urmaşilor de toate.
Va fi ceva, aşa de mult!
Dar nu uita de te opreşte
Cu ochii spre apus de soare…
Că omu-i om numai când moare…
Din visul tragic te trezeşte,
Va fi ceva, aşa de mult!
Şi spune: „Iată-mă, păcatul,
Cel fără merit de iertare!”
Va fi ceva, aşa de mult!
Şi spune: „Eu sunt necuratul
Şi rodul mâinii mele moare!”
Va fi ceva, aşa de mult!
Şi strigă să audă zarea:
„Ce rost când nu este credinţă?!
Vreau fericire? Merit suferinţă!
Există sens? Absurdu-i mărginit?
Dacă sunt eu, nu-i loc pentru divin!”
Va fi ceva, aşa de mult!
„Că nu pot eu vorbi cu marea
Şi nu pot grindina s-o ţin!
Eu sunt absurd nemărginit!
Şi tot ce fac mă duc spre moarte.
Deşertăciune-i pân’ departe…
Mă las de mine şi apropii cerul
Cu rugă şi căinţă, şi regret…
Opreşte-te, priveşte, unde-i cerul?
E cam departe? Asta-i drept!
Va fi ceva, aşa de mult…
ABSURD 