Predestinare absolută

Ce e mai nedemn de iertarea lui Dumnezeu, decât omul, păcatul întruchipat, care naşte păcat? Fiinţa sau vietatea care caută profit în orice: din rău face mai puţin rău şi mai mult rău, din păcat face păcat mai mic şi păcat mai mare. Specia egoistă, care şi atunci când se roagă, utilizează mai multe pronume personale la persoana întâi, decît la persoana a doua. Individul ce-L clasează pe Dumnezeu în inferioritate ori, în cel mai bun caz, în planul doi, în planul secundar. Insul care caută rost în trup şi efemeritate. Exemplarul care spune ce face şi ce crede Dumnezeu despre el. Tipul ce nu s-a regăsit, dar deja fuge de sine. Omul. Toată murdăria. Locul unde îşi colectează satan averea. Tot ce e uman, presupune păcat, imperfecţiune, rău, efemeritate, egoism, trădare, fariseism. Ultimul ce merită atenţie, iertare ori mântuire. Viermele ce-şi atribuie merite pe nedrept. Cadavrul ce consideră că-şi poate răscumpăra mila Domnului prin fapte, conduită, atitudine. Leşul care crede că, fiind rău, poate face bine. Hoitul care susţine că, fiind păcătos şi imperfect, poate iubi şi crede. Stârvul care-şi numeşte instinctul raţiune. Mortăciunea oarbă, ce-L vede pe Dumnezeu-Iubire, nu şi pe Dumnezeu-Dreptate. Omul: egoism în subconştient, profitorism în inconştient, făţărnicie în fapte, ură în conştient, linguşire în cuvinte.

Ce e mai nedemn de iertarea lui Dumnezeu, decât omul? Virusul care zice că s-ar plictisi în Rai. Disperatul care spune că nu vrea numai bine, că nu ar vedea contrastul şi intensitatea acestuia. Deznădăjduitul în căutare de evoluţie şi ascensiune imperfectă, ce neglijează existenţa perfecţiunii absolute. Mărginitul ce se limitează la existenţa absurdă, se conformează, se complace, se obişnuieşte şi păcătuieşte încontinuu. Neînsemnatul care cerşeşte ce nu merită. Neajutoratul ce pretinde la ceea, de ce s-a dezis şi ce a neglijat.

Ce e mai nedemn de iertarea lui Dumnezeu, decât omul?