UNGHI

Zice optimistul putred cu abuz de disperare

Că-i de evitat Şeolul, cel ce capete nu are.

Îşi înalţă stârvul mâna să cuprindă nefiinţa,

Dar cristalizat e visul şi uscată e dorinţa.

Îngheţată e speranţa şi nădejdea putrezită,

Inima-n nisip se scurge, moartea pare înflorită.

Tragicul din plin distrează în regatul subteran

Imperfecţiunea neagră a grotescului uman.

Leșuri golul sterp sărută şi aridul titanism,

În gheenă-nvârte dansul efemerul optimism.

În prăpastia cu cranii, în comunul viitor

Râmele îşi fac sălaşul, asta este rostul lor.

Hoituri vii şi mişcătoare se avântă în abis

Ca să spulbere-ntr-o clipă artificialul vis.

În iluzii prea naive şi excese de durere

Un cadavru mai pragmatic strigă-n hău şi rostul cere.

Pe un trup o dramă zace, mucegaiuri de idei,

Obiective în cenuşă, viermii umezi drept temei.

Strălucesc speranţe negre, descompuse şi banale,

Prevalează dictatoric acţiunile letale.

În infern păcatul strigă şi explică ce e sensul,

Arde sângele în flăcări şi înghite tot imensul.